ARHIVA B365

GIGI BECALI A DECIS: Cum va arăta sigla Stelei. FOTO

Patronul din Ghencea l-a mandatat pe Valeriu Argăseală să conducă discuţiile cu reprezentanţii CSA. Latifundiarul i-a transmis, însă, un mesaj clar preşedintelui Stelei: „Nu negociezi nimic! Mă ţii la curent cu tot ce se întîmplă acolo. Vezi care sînt pretenţiile lor. O să analizăm toată situaţia şi toate riscurile. Repet: nici o negociere!”.

STEAUA. Tratativele cu oficialii Clubului Sportiv al Armatei nu au avut pînă în prezent nici o finalitate. Motiv pentru care Argăseală a anunţat că „vom finaliza punerea în executare a hotărîrii, fie prin utilizarea în continuare a acestei embleme, fie prin modificarea acesteia, dar numele nu va fi schimbat”. Conform surselor FANATIK.RO, Gigi Becali şi-a făcut deja planul. Mai exact, va schimba sigla. Indiferent de cum se vor încheia negocierile cu CSA, patronul Stelei va pune pe emblemă o cruce! De altfel, omul cu banii din Ghencea anunţa în urmă cu şapte ani, cînd au început primele şicane cu reprezentanţii MApN, cum va arăta sigla grupării roş-albastre. „Pun crucea pe mijloc şi o să fie şi mai norocoasă. Şi cînd vom juca împotriva lui Real Madrid, ei vor da trei bare şi Steaua, dintr-o ocazie, va da un gol. Crucea e semnul biruinţei”, anunţa Becali. Planul va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp, potrivit fanatik.ro.

STEAUA. Pînă pe 15 decembrie, Steaua a primit permisiunea din partea Armatei să folosească numele, culorile şi sigla pentru partidele din Europa League cu Dinamo Kiev şi din Cupa Ligii, cu CSMS Iaşi. Apoi părţile s-au aşezat la masă pentru adevăratele negocieri. Conform surselor FANATIK.RO, reprezentanţii Clubului Sportiv al Armatei i-ar fi cerut lui Gigi Becali un milion de euro pentru a putea folosi sigla pierdută în urma deciziei ÎCCJ. Latifundiarul nu a acceptat dintr-un motiv simplu. Numele de Steaua poate fi folosit în continuare. Iar problema siglei este deja rezolvată. „Să fiţi liniştiţi! În urma hotărîrii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ni s-a transmis că se anulează marca, adică formatul grafic şi culorile care marcau acea emblemă. Numele de Steaua este folosit şi este un nume comun şi la echipe de fotbal din Liga a III-a şi la întreprinderi din România, aşa că el nu poate fi folosit exclusiv doar de cineva care îl inregistrează la OSIM”, a precizat Argăseală.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button