Ghid de supraviețuire în trafic pentru următorii mulți ani, cât Bucureștiul va rămâne un mare șantier. Sau cum am ajuns să cred că Waze are ceva cu mine

Ghid de supraviețuire în traficul din București a mai fost elaborat și altădată, dar am simțit nevoia să facem un update. Bucureștiul are, azi, șantiere pe 36 de kilometri de linii de tramvai, primarul Ciucu și-a cerut scuze pentru deranj, iar tu, șofer, ai descoperit că ”scurtătura ta” duce, de fapt, într-un excavator.

Iată un ghid care poate te ajută să accepți situația. Mai ales partea cu tine.

De ce e Bucureștiul un șantier (pe scurt, ca să nu pierdem timpul)

Primarul Ciprian Ciucu a deschis simultan zeci de șantiere, pentru că altfel ar fi pierdut finanțările europene. A explicat asta și pe Facebook, și la televizor, printr-un mesaj lung în care a folosit, în premieră, cuvinte magice precum „îmi pare rău pentru neplăceri, fac apel la înțelegerea voastră, a noastră, de bucureșteni, șoferi și pietoni laolaltă, și ne-a anunțat că ”vor urma 4-5 ani de șantiere.”

PATRU-CINCI. Adică până în 2031. Adică suficient cât copilul tău de clasa a patra să termine gimnaziul învățând că banda galbenă, conul și gărduțul înseamnă că urmează să vină cineva să sape acolo. În timp ce primarul vorbește despre greaua moștenire – liniile de tramvai vechi de 50-60 de ani, despre cofinanțarea de miliarde de lei și despre tramvaiele care ”riscă să meargă direct pe beton”, tu, șofer bucureștean, te confrunți cu o problemă mult mai personală: autoiluzia. Despre ea, draga de ea, în ghidul ăsta.

Regula 1: Scurtătura ta nu mai există. Tocmai a fost desființată

Există un moment în viața fiecărui șofer bucureștean, în care își spune sie însuși, tandru și mângâietor: stai liniștit, știu eu o străduță prin spate. Străduța din spate este începutul sfârșitului de drum. Pentru că, străduța din spate este parte din Lotul 5, fie e fix-fix pe traseul Lacul Tei – Maica Domnului – Reînvierii, fie undeva pe un mini șantier, proaspăt deschis ”din cauza rețelelor edilitare”.  Ceea ce, în limba primărească, înseamnă: ”am săpat după ceva și am găsit altceva.”

Soluție: Renunță la mit. Nu mai există scurtături în orașul ăsta. Există doar variante mai puțin oribile decât cele mega oribile.

Regula 2: Waze-ul nu te urăște. Intervine ca să se remarce și te bagă în bucluc fără voia lui

Ai impresia că Waze are ceva cu tine. Este deja o chestiune personală. Ești convins că te trimite intenționat pe străzi rele. Greșit. Waze te trimite acolo pentru că toți ceilalți au crezut că știu ei o scurtătură (vezi Regula 1) și acum, conform algoritmului, traseul ”rapid”  e prin spatele Bulevardului Lacul Tei, pe o străduță care trece pe lângă o terasă cu o masă si un câine obosit care doarme în mijlocul drumului, lângă muncitorul care tocmai a semnalizat lucrare nouă. Câinele e parte din infrastructură. Nu îl claxona. E acolo de dinainte de PNRR.

Soluție: Acceptă că Waze nu e un ghid, e o oglindă. Îți arată câți alții cred că sunt mai deștepți decât tine. Sunt mulți. Foarte mulți.

Regula 3: Nu mai pleci la o oră stabilită. Pleci la o probabilitate independentă de planurile tale 

Înainte ziceai: plec la 8.00, ca să ajung la întâlnirea de la 8.45. Acum, trebuie să spui: plec între 7:15 și 7:40, în funcție de cum arată DN1 sau Splaiul sau Soarta, dacă a mai căzut un mal pe undeva, dacă pe Bucureștii Noi  se lucrează la lotul ăla care nu se mai termină niciodată sau dacă oamenii ăia de pe Mihai Bravu au mai ieșit din găuroiul fără fund – știți, e locul ăla unde asfaltul și-a dat demisia și a lăsat neantul în locul lui. Și dacă vecinul de la 3 nu și-a parcat din nou mașina pe trotuar, în fața ta, după dispariția magică a parcărilor plătite. Asta nu mai e planificare. E meteorologie.

Soluție: Pleacă mai devreme. Mult mai devreme. Ideal, cu o zi înainte. Sau, varianta mai elegantă, acceptă că întârzii. În București, în 2026, întârzierea nu mai e o vină personală. E o condiție meteorologică.

Regula 4: „O să fie gata vara asta” e folclor. Resemnarea e salvarea

Primarul a spus că Podul Basarab ”intră vara asta în reparații.” Ai citit ”intră”, dar mintea ta a tradus ”iese”. Dar să ne fie clar: niciun șantier din București nu iese vara asta. Poate mai intră, dar de ieșit, greu de crezul. suntem totuși în orașul în care pare că șantierele au propriul lor concept de timp, derivat din relativitatea lui Einstein și din contractele de excecuție care, invariabil, au nevoie de prelungire prin acte adiționale.

La început, primarul Ciucu spunea că, lucrările simple se vor termina într-un an, cele complicate în doi. Iar câteva șantiere rămân deschise pentru că s-au descoperit situații care nu apăreau în proiectarea inițială. Asta e versiunea oficială pentru: am săpat și ne-am uitat unii la alții. Și, bieții muncitori, constructori și specialiștii specialiștilor cu specializări în șantiere – simple și complicate – au și o scuză: pare incredibil, dar e adevărat – Bucureștiul este un oraș care nu are o hartă a subteranului. Nu-i așa că având această informație, termenul de 4-5 ani pare mai mult un vis superb? Oricum, depășim și mergem mai departe, că am zis că o luăm pe scurtături.

Soluție: Când vezi un panou care zice ”termen de finalizare: august 2026″, citește-l ca pe o sugestie. Nu ca pe un angajament.

Regula 5: Transportul în comun nu e umilință. E strategie. Desigur, când ai norocul să ai

Acum câțiva ani, dacă ziceai la birou ”am venit cu metroul”, colegii te priveau cu milă. În 2026, dacă spui  ”am venit cu mașina”, toți se uită ca la un nebun: ”de când ai plecat de acasă, amărâtule?” Paradigma s-a schimbat. Metroul e rapid. Tramvaiul… tramvaiul nu mai e, pentru că liniile 17, 36, 19, 14 și 55 sunt suspendate. Dar STB a introdus liniile navetă 619, 627, 655 și 605.

Soluție: Învață rutele STB. Sau, mai bine, învață de la rutele copiilor tăi mai mari de la STB – ei le știu, tu nu.

Regula 6: Centura nu e o soluție. Centura e tot București

În București, era o vreme când oamenii, care locuiau la periferia orașului, ziceau: mă duc pe centură că ajung mai repede. Azi, aceiași oameni sună acasă, după două ore de condus prin București, să zică: sunt abia la intrarea pe Petricani, mai durează, nu pune ciorba pe foc. Practic, șoferul plecat de la Maica Domnului nu apucă să intre nici pe breteluța de pe Gherghiței, care te urcă pe A3, exact ca în occident, ca să te coboare pe Centura veche sau pe A0, în funcție de unde este ciorba ta. În plus, acum centura are mall, depozite Amazon, cartiere și un sens giratoriu unde TIR-urile fac manevre de 20 de minute. Pe scurt; dacă mergi pe centura veche în 2026, nu eviți traficul. Devii tu traficul.

Soluție: Centura nu te salvează. Centura te transformă într-o legendă urbană printre rude: „Mai știi ceva de Costică? S-a dus pe centură săptămâna trecută și de atunci tot caută drumul spre casă.”

Regula 7: Bicicleta nu e răspunsul. Dacă întrebai

Da, există câteva piste de biciclete în București. Da, există și prețuri la biciclete electrice. Da, există și oameni care, după o tură pe Splai, au înțeles că pista se termină brusc în mașini parcate și continuă, magic, după 80 de metri, în direcția opusă. Pentru că marcajul a fost spălat de ploaie, între timp.  Bicicleta e o variantă pentru oamenii care au timp să fie supărați altfel.

Soluție: Dacă te apuci de bicicletă, fă-o pentru sănătate, nu pentru trafic. Pentru trafic, nimic nu te salvează.

Regula 8: Acceptă realitatea: tu însuți ești un șantier.

Aici e momentul filozofic al ghidului. Stai cu mine. Tu, dragă șofer bucureștean, ești supărat pe oraș pentru că orașul s-a găsit să se refacă, tot odată, nu pe rând, nu din timp. Dar tu însuți ești într-o reabilitare permanentă, să recunoaștem și să ne alinăm astfel: ipotecă nouă, dieta de luni, abonamentul la sală plătit și neutilizat, terapia pe care tot ai amânat-o. Tu trăiești într-un șantier interior la fel de prelungit ca cel de pe Mihalache. Și totuși, pe tine nu te critică nimeni. Pe oraș, toți.

Soluție: Empatie. Orașul tău trece prin ce treci și tu. Diferența e că orașul are ceva PNRR. Tu, nu. Și a mai avut și foarte mulți primari. Și consilieri. De la cam același partide.

Regula 9: ”Va fi frumos” e o promisiune făcută în prezentul întunecos pentru viitorul luminos

Primarul Ciucu a promis că, după 4-5 ani, Bucureștiul va fi scos la lumină și vom fi mândri de el. A folosit-o, în diverse forme, fiecare primar din ultimii ani. Diferența e că, de câțiva ani, chiar se sapă. Chiar se înlocuiesc linii vechi de 60 de ani. Chiar se schimbă rețele de termoficare. Întrebarea nu mai e: „o să fie frumos?” Întrebarea reală e: „o să mai fii întreg la minte ca să afli?”

Regula 10. Nu pleci fără merinde. Asta nu mai e o glumă

A existat o vreme, prin anii 90, când mergeai la mare cu rucsacul plin de ouă fierte, roșii și salam, iar maică-ta îți punea și o sticlă de apă, să fie. Rucsacul ăla de Costinești e perfect acum pentru Piața Victoriei. Un șofer responsabil nu mai pleacă de acasă  fără provizii de drum. Apă, obligatoriu. Doi covrigi, minim – unul pentru tine, unul pentru momentul în care realizezi că ești pe Mihai Bravu de 40 de minute și încă mai vezi același autobuz stricat în fața ta. Eventual, o banană, pentru potasiu – crampele de la pedalat ambreiajul în coloană sunt reale, întreabă orice șofer de mașină cu cutie manuală. Bucureșteanul evoluat are în torpedou un kit permanent: șervețele umede, un încărcător de telefon, un pachet de biscuiți și, dacă a învățat din generația părinților, o sticlă goală de apă – știi tu pentru ce.

Soluție: Tratează fiecare drum în București ca pe o expediție scurtă. Pentru că este. Diferența dintre tine și un explorator polar e că el știe că ajunge la Polul Sud. Tu nu știi dacă ajungi, tot în ziua plecării, la Unirii.

Concluzie. Bucureștiul nu te urăște. Bucureștiul te educă.

Patru-cinci ani de șantiere înseamnă patru-cinci ani de exerciții de disciplină, reziliență și smerenie pentru fiecare șofer. Vom învăța să plecăm mai devreme, să spunem ”mulțumesc” șoferilor de STB, să nu mai certăm Waze-ul ca pe un copil neascultător și, cel mai greu, să acceptăm că nu există scurtătură.

Niciodată nu a existat. Doar credeam noi.

Iar la final, dacă primarul nu se răzgândește și dacă fondurile europene nu se evaporă pe drum, putem spera că vom avea un oraș care funcționează. Tramvaie pe șine, nu pe beton. Conducte care nu mai plesnesc la fiecare îngheț-dezgheț. Bulevarde fără găuroaie. Dacă mai trăim până atunci. Și dacă nu am uitat, până atunci, să mai conducem.