Ghid de supraviețuire în 2025 cu taximetrista Florina din București

Și, până la urmă, ce-am avut am și pierdut. Nu știu cum e lumea din jurul tău, dar lumea din jurul meu, care e aceeași, existând o singură lume, în fond și la urma urmei, se declară foarte obosită. Și nici nu avem cum să fim altfel decât obosiți, întrucât mersul lucrurilor, în ciuda sensului dat de numele pe care îl poartă, aleargă mult mai repede decât ne putem noi ține după el. Evoluția pare foarte grăbită în ultima vreme și ne dă multora impresia că nu are nevoie de tihnă și odihnă, aspecte de care, să fim serioși, și Dumnezeu ar avea nevoie dacă ar avea treabă. Și așa s-a trecut de la mersul lucrurilor la alergatul lucrurilor care nu priește nimănui, mai ales că e dovedit științific că graba strică treaba. Dar doar evoluția poate dovedi contrariul. Doamne ajută.

Având în vedere că doar ce ai poți să pierzi, în deschiderea acestui articol ne doresc ca în 2025 să nu dăm clasă paradoxului și măcar pe noi înșine să nu ne pierdem și mai tare. Paradoxul în acest caz este faptul că noi nu prea ne avem pe noi înșine ca să ne putem pierde, fiind preocupați să avem multe alte lucruri fără de care viața noastră ar fi exclusiv la fel de bună sau, de ce nu, la fel de rea.

Acum poate o să sari cu gura pe mine și să-mi strigi că tu te ai pe tine, dar permite-mi să nu te cred. Te cred doar dacă vii și-mi spui cu calm că tu nu ai avut nicio trăire negativă pe care să o tratezi iresponsabil, că simți din toată inima că nu îți lipsește nimic, că în 2024 nu ți-ai pierdut niciodată cumpătul, că înțelegi strict mereu suferința celor din jur și că ai privit cu detașare și respect absolut tot ceea ce ți s-a întâmplat ție sau lumii. Cred că o minte liniștită e capabilă de așa ceva, dar mulți părem departe de această capacitate pe care o are toată lumea.

În data de 31 decembrie 2024 am călătorit din zona Obor spre zona Nordului în vederea petrecerii Revelionului alături de prieteni, deși visul meu era să dorm. Am făcut comandă la taxi, întrucât cariera mea nu-mi permite tarifele dinamice puse în practică de Uber sau Bold. Nici eu nu sunt o fire dinamică, deci cu atât mai mult nu mi se potrivește conceptul.  Călătoresc doar cu taxi, tarifele fixe fiind mult mai potrivite nevoii mele de stabilitate. Cine mă citește știe că, de la mine, echilibrul a primit până acum doar respectul punerii în teorie, nu și cel al punerii în practică.

De câte ori chem taxi specific acolo că am un câine mic pe care îl țin în brațe. De data asta a venit să ne preia, pe câine și pe mine, doamna Florina. Mi-a plăcut foarte mult de dumneaei din prima. Sunt unii oameni pe care îi vezi și știi cu un colț al minții că au ce să-ți povestească. Doamna Florina are niște ochi foarte albaștri, manichiura stabilită cum trebuie, o voce guturală, ușor tabacică, dar caldă cumva și ceva umor.

M-am urcat în mașină și mi-am exprimat pe loc indignarea zicând: Hiiiiii, ați fumat în mașină! 

Cred că noi, oltenii, folosim mai mult hiiiiii decât locuitorii altor zone și poate că de aici îmi vine și minunata capacitate de a mă mira de multe lucruri în timp ce lucrez cu mine ca să nu mă mai mire nimic. Uite și asta ne doresc pentru 2025, să avem puterea și înțelepciunea de a sta nemirați, indiferent ce ne oferă viața. Nu vreau prin vorbele anterioare să diminuez caracterul didactic al mirării datorită căreia am ajuns să aflăm chestii depre noi, despre lume, despre Univers.

Doamna Florina mi-a răspuns: Hiiiii, se simte rău, vreți să las gemul deschis? Că de zece minute merg cu el așa să nu se mai simtă. Nu, doamnă, că și eu fumez de sting. Adevărul e că, dacă n-aș fuma, ce-aș mai stinge? Apropo de geam deschis, am o prietenă care ne-a povestit zilele trecute că a lucrat cu niște oameni mai dificili la finalul anului și asta se întâmpla în altă țară unde închiriase o mașină și într-o zi s-a enervat atât de tare că a plecat de acolo în spume și a fumat o țigară în mașină, după care a condus jumătate de oră pe autostradă înfofolită și cu geamul deschis, ca să n-o tarifeze cu o amendă, de era țeapănă la volan. De multe ori în viață mersul lucrurilor ne pune să plătim pentru ce comitem. 

Am întrebat-o pe doamna Florina: Și, ați avut un an bun? Și mi-a răspuns: Nu știu ce să zic. Ar fi putut fi, doar că tot timpul este ceva de plată. Și mi-a povestit cum uneori se frustrează că stă să se gândească dacă să își ia o prăjitură de 10 lei, iar alteori vorbește cu soțul dumneaei că ar trebui să fie recunoscători că au ce pune pe masă, că au cu ce să-și plătească facturile și că uneori le rămâne și de un coniac, dar că, parcă, nu grija asta a banilor e ceea ce dumneaei își dorește de la viață.

Și nu știu cum a fost 2024 pentru tine, dar pentru mine fix așa a fost, am început să nu mă mai descurc cu banii. Sunt recunoscător cât de cât că am mai scris o carte, că am un câine mic și nou cu un caracter foarte plăcut, că nu mi-am lăsat câinele vechi să se chinuie doar ca să-l mai am câteva luni în plus, că am prieteni alături de care râd, că nu am probleme de sănătate majore. 

Și lucrurile astea sunt foarte importante și frumoase, dar strălucesc mereu în umbra grijii plăților. Iar plățile, după cum bine știi și tu sunt de două feluri, cu cardul și cu mintea. Îmi permit să cred că sufletul și-o arde mult mai liniștit decât își proiectează mintea suferința pe el. Așa că o să-mi scriu aici două sfaturi pentru mine însumi, în speranța că mi le voi aminti când mă va lovi destinul aici în București sau pe unde m-oi mai duce.

Deci, dragă Adrian, din punct de vedere financiar, învață să-și dorești mai puține lucruri, mai ales că detașarea are mare legătură cu nevoia omului de a deține tot felul de chestii materiale. Nu zic să nu-mi mai doresc nimic pentru că mă am pe mine, deși mi-aș dori, dar sper să nu mai vreau lucruri de care nu am nevoie. Cred că o să-mi fie destul de dificil aici, pentru că gura mea, ajutată de minte, tânjește după foarte multe lucruri de băgat în gură cum ar fi o vită bună sau o limbă de mare. Am mari probleme cu mâncarea, am acest caracter de gravidă la raft. Mănânc de parcă asta ar suplini lipsa iubirii. Banii de pe pofte mi-ar provoca mai multă liniște, cred, dacă i-aș da pe utilități la timpul lor. Nu mai vreu să fiu restanțier! Mi-ar plăcea să afirm asta de trei ori cu fermitate  în oglindă, eventual, și să devină o realitate, dar nu știu să manifest ca lumea.

Din punct de vedere emoțional, dragă Adrian, ce să-ți zic? Lasă-te să te doară în fund cu toată compasiunea față de ceea ce ar putea să-ți provoace dureri la nivel de minte. Îmi place mintea mea, dar am avut multe momente în care mi-am dorit să se ducă să-și ia câmpii în loc să mă doară în cap. Nu știu tu, dar eu am aceasta aplecare spre sensibilitate și să pun la minte ce-mi mai oferă viața. Prost obicei. Detașarea necesită capacitatea de a observa, iar mintea needucată nu e capabilă de așa ceva, fiind ocupată de îngrijorare sau afectare.  

Mai există și un al treilea strat al vieții care nu presupune datoriile de tip financiar sau emoțional. Stratul colectiv. Așa că, dragă Adrian, îți doresc ca în 2025 să poți să te gândești un pic mai mult la liniștea tuturor și un pic mai puțin la liniștea ta individuală. 

Unitatea e foarte benefică dacă se aliază constructiv și nu împotriva a ceva. E mai ușor să plătești facturile în doi și e mai frumos să nu plângi singur. Asta îmi doresc pentru lumea noastră, să fim mai uniți, mai alături. Atât pentru început de an. Sunt tentat să-mi doresc să fi scris într-o notă mai optimistă, dar nu simt că am energie de început de an, ci energie de cineva care o freacă aiurea, dar fără oprire, încă din lunea creației. Să ne odihnim puțin mai mult în 2025 și să plătim mai puțin și să primim mai mult. 

Doamne ajută și Doamne ferește, că odihna ne priește. Adișorul Neplătitorul.