Ghiță și Vanghelie, confruntare în direct, la TV: ”Ai generat mafie!” – „Ăsta trage pe nas!”

de:
28 ian. 2015
0 Afișari
Ghiță și Vanghelie, confruntare în direct, la TV: ”Ai generat mafie!” -

„Sebastian Ghiță conduce PSD-ul. Eu nu am reușit să vorbesc cu Ghiță. Când eram șef la PSD, Ghiță dormea la ușă. Ai făcut bătături cât ai dormit la ușă la Mircea Geoană”, a spus primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie la B1 TV.

„Nu vreau să îi reproșez nimic lui Vanghelie. le reproșez oamenilor care s-au lăsat păcăliți de acest om”, a spus Ghiță.

„Când eram șef în partid, acest om dormea pe la ușile partidului. Domnul Ghiță nu putea nici măcar să se viseze Consilier local dacă nu era Ponta și nu falsificau voturile la congres”, a acuzat Vanghelie.

„Ai generat mafie!”, a replicat Ghiță.

„Tu vorbești de mafie? Ai falsificat licitații. Vei răspunde, că nu vei fi la infinit cu Victor Ponta”, a acuzat edilul.

„Dacă ne vom întoarce la momentul în care Vanghelie va face și va desface guverne, o să facă majorități, ne înșelăm. Eu nu vreau să-i reproșez nimic lui Vanghelie, ci doar oamenilor care s-au lăsat păcăliți de el”, a spus la rândul lui Sebastian Ghiță.

„Am să desconsider roice tabără sau politică din care veți face parte. Nu cred că aveți probitatea morală de a vă da cu părerea despre colegii mei din SRI și această instituție. Nu înțeleg ce ceaută Geoană în relație cu dvs”, a mai spus el.

„Eu nu îl respect pe Victor și știu ce caută în aceeași tabără cu tine”, a replicat Vanghelie.

„Sper din tot sufletul să nu ajungem vreodată la mâna domnului Vanghelie”, a continuat Ghiță.

„Ăsta trage pe nas!”, a contracarat primarul Sectorului 5.

Cookies