Care sunt adevăratele ghetouri din București și de ce au apărut

de:
24 iul. 2013
2926 Afișari
Care sunt adevăratele ghetouri din București și de ce au apărut

Conform lucrării publicate de lectorul universitar Viorel Minel, România ghetourilor urbane-Spațiu predilect de concentrare a asistaților sociali, completată ulterior în volumul publicat în luna iunie a acestui an, conotaţia de ghetou în arealul bucureştean a luat naştere ca urmare a concentrării spaţiale a romilor şi a sărăciei, în zone mai puțin dezvoltate ale municipiului.

Autorul numește ghetouri cinci zone din Capitală: Zăbrăuţi, Aleea Livezilor, Tunsu Petre, Amurgului şi Valea Cascadelor. Clasificarea acestora s-a făcut în funcţie de aspecte ca: numărul de locuitori, poziţionarea în cadrul oraşului, textura sau tipul aşezării.

Majoritatea ghetourilor sunt localizate în spaţii periferice sau cvasiperiferice şi adună laolaltă mai puţin de 3.000 de romi, în cazul altor localități din România. În cazul celor din Bucureşti însă, autorul precizează că nu se poate aprecia nici măcar estimativ numărul de romi aferent fiecărui ghetou, întrucât ele sunt privite ca un tot datorită proximităţii lor spaţiale (excepție făcând cel situat pe strada Valea Cascadelor). Totodată, lectorul precizează că proporţia de romi nu atinge aproape niciodată procentul maxim în aceste ghetouri.

Locuitorii unui ghetou sunt constrânşi să trăiască în astfel de spaţii din cauzei lipsei veniturilor, în special, dar și a lipsei educaţiei sau pregătirii profesionale. Lipsurile de acest fel îi exclud pe indivizi de la participarea socială şi îi împiedică să acceadă către zone urbane cu locuinţe bune. Areale de acest gen se întâlnesc cu precădere în Sectoarele 4, 5 și 6 şi mai puţin sau chiar deloc în celelalte unităţi administrative.

Problemele cu care se confruntă ghetourile Bucureştiului în mod cotidian, conform lucrării, sunt următoarele:

• lipsa spaţiului locativ întrucât camerele sunt sub standardele de normalitate ale locuirii;

• lipsa igienei şi lipsa facilităţilor elementare de locuire (mobilier,dotare sanitară etc.);

• lipsa actelor de identitate;

• lipsa drepturilor de proprietate în numeroase cazuri;

• lipsa educaţiei şi abandon şcolar ridicat;

• manifestări brutale ale violenţei; conflicte intracomunitare;

• infracţionalitate crescută (furturi, taxe de protecţie, ameninţări, răpiri etc.);

• prezenţa traficului de droguri şi a persoanelor drogate;

• absenţa salubrizării ce favorizează persistenţa gunoaielor;

• poluarea dată de abundenţa gunoaielor care sunt adesea aruncate pe fereastră; adevărat dezastru ecologic urban deoarece puzderia de deşeuri a atras prezenţa vectorilor disipării bolilor (şobolani, gândaci etc.).

Autorul mai tratează problema ghetourilor și în teza sa de doctorat,  Segregarea urbană. Studiu de caz: Municipiul Bucureşti, realizată în anul 2011. Conform acesteia, cartierele sărace reprezintă paravanul în spatele căruia iau naştere ghetourile (în București, acestea sunt reprezentate de Ferentari şi Rahova, urmate de  Berceni, Militari, Giuleşti, Pantelimon şi Colentina).

Spaţiul urban  reprezentat de ghetou este văzut de către majoritatea populaţiei ca fiind o zonă diferită, cu  locuitori considerați inferiori. Astfel de locuri apar pe hărţile mentale ale  populaţiei majoritare ca fiind spaţii urbane “rău-famate”- lucru demonstrat și de cercetarea realizată de geograful Cristian Ciobanu , despre care B365.ro a povestit aici.

În acestea, locuiesc cei mai mulţi dintre  marginalizaţi. Cele mai multe, dacă nu chiar toate arealele marginalilor din Bucureşti, s-au format după Revoluţie, precizează Viorel Melinel, iar apariţia lor este rodul schimbărilor socio-economice şi politice post-decembriste. Cel mai grăitor exemplu este considerat de autor cel al zonei intermediare Ferentari – Rahova din Sectorul 5 (cu ghetourile menționate în tabelul de mai sus), unde problemele sociale sunt profunde.  

Distribuţia spaţială a populaţiei în funcţie de educaţie, şomaj, persoane necalificate sau casnice şi întreţinute de stat a arătat și că, în zona ghetourilor bucureştene şi a cartierelor percepute ca fiind sărace de către locuitori, apar grave probleme sociale. Din analiza datelor, făcută de autor, reiese că zona Ferentari este cea mai afectată. În acest cartier locuiau în 2002 cele mai multe persoane neşcolarizate, cei mai numeroşi şomeri, muncitori necalificaţi şi, totodată, cei mai puţini absolvenţi de învăţământ superior. Pe  de altă parte, la polul opus se afla fâşia central-nordică, încadrată administrativ aproape în totalitate în Sectorul 1.

Lipsa educaţiei şi a oportunităţilor sociale se reflectă atât în modul de viaţă comunitar, cât şi în cel familial. Planificarea familială joacă un rol important în comunităţile defavorizate. Cele mai multe femei care au între 5 şi 7 copii sunt concentrate în mare parte tot în zonele anterioare. În frunte, se află zona ghetourilor din cartierul Ferentari, urmată îndeaproape – însă cu valori ceva mai scăzute – de perimetrele 23 August, Bucureştii Noi, Pajura, Giuleşti-Sârbi, Ghencea şi Colentina.

Cookies