Gheorghe Popescu, audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise în puşcărie

de:
14 sept. 2016
0 Afișari
Gheorghe Popescu, audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise în puşcărie

Gheorghe Popescu a declarat, la intrarea în sediul DNA, că va fi audiat în calitate de martor. Acesta nu a vrut să dea mai multe informaţii, precizând că tot ce are de spus despre cărţile scrise în penitenciar le va spune doar procurorilor DNA.

În acelaşi dosar a fost audiat, marţi, şi directorul sportiv al FC Steaua, Mihai Stoica.

Gheorghe Popescu a fost eliberat condiţionat în 4 noiembrie 2015, după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile primită în dosarul transferurilor de jucători. Popescu a beneficiat de reducerea pedepsei şi pentru că a scris patru cărţi în penitenciar: „Fotbal pentru viitori fotbalişti profesionişti”, „Personalitatea sportivului, condiţie obligatorie pentru succesul în sport”, „Consideraţii privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel şcolar” şi „Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară”.

Ancheta în acest caz a fost începută în ianuarie, după ce DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, respectiv pentru ajutorul dat unor condamnaţi. Anchetatorii susţin că fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiţionat.

Conform Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică.

„Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate”, susţin procurorii DNA.

Începând din 31 august, deţinuţii beneficiază de reducerea a 20 de zile din pedeapsă, indiferent de numărul lucrărilor cu valoare ştiinţifică publicate pe întreaga durată a pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite.

Cookies