Gest impresionant al unui președinte. A însoțit-o la școală, de mână, pe o fetiță cu sindromul Down, marginalizată de colegii de clasă

11 feb. 2022
4426 Afișari
Gest impresionant al unui președinte. A însoțit-o la școală, de mână, pe o fetiță cu sindromul Down, marginalizată de colegii de clasă
Gest impresionant al unui președinte. A însoțit-o la școală, de mână, pe o fetiță cu sindromul Down, marginalizată de colegii de clasă

O fetiță de 11 ani cu sindrom Down din Macedonia de Nord a avut parte de un gest de susținere emoționant, venit chiar din partea președintelui țării. Embla a fost dusă la școală, de mână, de Stevo Pendarovski, șeful statului Macedoniei de Nord, după ce săptămâna trecută a rămas singură în clasă, din cauza boicotului părinților colegilor ei, scrie Libertatea care citează pagina de Facebook a șefului statului macedonean. Fetița a fost lăsată singură în clasă după ce părinții copiilor din clasa ei au informat, într-o petiție, că nu vor lăsa copiii să meargă la școală din cauza „agresivității elevei Embla”, care are sindrom Down.

La reîntoarcerea la școală pentru semestrul al doilea, după vacanță, Embla a fost însoțită de președintele Macedoniei de Nord care a spus că, pentru el, comportamentele celor care pun în vreun fel în pericol drepturile copiilor sunt inacceptabile, mai ales când vine vorba de copiii cu dezvoltare atipică.

„Copiii cu dezvoltare atipică nu trebuie doar să se bucure de drepturile lor, ci și să se simtă egali și bineveniți în lumea care le aparține în mod natural, băncile și curtea școlii”, a spus președintele Pendarovski, după vizita la Gostivar, un oraș la 70 km vest de capitala Skopje. El a vizitat și casa familiei Emblei, în vârstă de 11 ani, și a discutat cu părinții fetiței despre lupta pe care o duc cu prejudecățile celor din jur, când vine vorba despre dezvoltarea copilului lor.

„Este obligația noastră, ca stat, dar și ca indivizi, iar elementul-cheie în această misiune comună este empatia”, a spus președintele nord-macedonean, despre situația fetiței cu sindrom Down.

„Va ajuta copiii precum Embla, dar ne va ajuta și să învățăm de la ei cum să ne bucurăm cu adevărat, să împărtășim și să fim solidari. În această societate suntem cu toții egali”, a adăugat Pendarovski.

Președintele a salutat răspunsul rapid al conducerii școlii și decizia Comisiei pentru protecția împotriva discriminării de a deschide proceduri în cazul Embla. Pendarovski spune că incluziunea ca aspirație nu trebuie să rămână doar declarativă. Prejudecățile în acest context, a adăugat el, reprezintă principalul obstacol în calea construirii unei societăți egale și juste pentru toți.

Îți recomandăm să citești și:

Cookies