George Enescu a iubit-o pe Maruca. Și, câtă suferință, atâta nesăbuință. Ca-n tragedia lui Oedip

Nu știi când te îndrăgostești ce te așteaptă. Nici unde vei locui. În casa din față? În casa din spate?

În “Casa cu Lei” de pe Calea Victoriei s-a îndrăgostit George Enescu de Maruca. Dar în casa din spatele curții căsnicia lor s-a așezat cu adevărat. Astăzi nu-s urme în casele alea ale patimilor. Nici ale îndrăgostelii pe viață, pănă la moarte, a lui George. Dar nici ale smintirii fatale a Marucăi.

S-a smintit Maruca după Nae, bărbat cu 13 ani mai tânăr. Și jocul acesta locativ poate continua. În “Casa cu Lei”, George s-a îndrăgostit de Maruca, iar Maruca a înnebunit după Nae. Maruca s-a iubit cu Nae în “Casa cu Lei” și cu George în cea din dos.

În sfârșit, în “Casa cu Lei” și-a ars Maruca obrazul, când a părăsit-o Nae Ionescu. Dar în casa din spate a stat George Enescu, ani, cât ea și-a vindecat obrazul și curățat trupul după îngurgitarea de otrăvuri. Citim o poveste din viața anilor 1930, 1940. De la începutul până la capătul celui de-al doilea război mondial. Dar și o întreagă tragedie antică. Cea a lui “Oedip”.

George Enescu a scris povestea lui Oedip și a dedicat-o iubitei lui, Maria Cantacuzino, alintată Maruca

Când vorbim de Oedip, ne gândim la un diagnostic: “complexul lui Oedip”. Adică, la felul în care ești prins erotic, inconștient, de mama ta și dominat ca autoritate de tată. Povestea e cu mult mai complicată decât o simplă bănuială erotică și o castrare. Ea vorbește despre felul în care Oedip este fiecare dintre noi. Este predestinat unei vieți și acel destin se împlinește. Oedip, fiu din familie regală, este predestinat de zeii răzbunători să-și omoare tatăl și să trăiască cu mama sa.

O asemenea poveste scrie Enescu pe muzică și o asemenea operă îi dăruiește iubitei sale Maruca.

George Enescu era îndrăgostit de Maruca, de ceva timp, dar certurile dintre ei doi nu conteneau

El îi reproșa răceala, excentricitățile, lipsa unei predestinări în relație. Da, a unei liniști interioare a relației.
George Enescu poate avea dreptate, poate nu. Opera Oedip dăruită Marucăi avea menirea să aducă calmul între cei doi.

Soțul Marucăi o întruchipa ca având cele mai rele calități: vanitoasă, sărindu-i țandăra din orice, cu căderi nervoase. Bine, avea și dreptate omul. Maruca îl descoperise pe fiul Nababului cu sora sa în brațe.

Regina Maria, în memoriile sale, scrie cu multă înțelegere despre nestăpânita Maruca, o “forță a naturii”:

Maruca Cantacuzino avea locul de frunte în grupul prietenelor mele. Înaltă, frumoasă, cu ochi negri, mândră la chip, era ciudată. Era întotdeauna o excelentă companie, prea originală, ca să poţi suporta să te vezi cu ea regulat. Trăia doar pentru sine. Zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Era bogată şi trăia după placul ei, fără să-i pese de critici. Îi plăcea să ne adunăm la ea acasă, ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii. Petrecurăm astfel nenumărate seri plăcute în obscuritatea salonului ei. Maruca avea manii, şi una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric. Aprindea în vatră focul şi nu permitea altă lumină. Acest obicei dădu naştere unor întâmplări hazlii. Musafirii neobişnuiţi cu odăile pe jumătate întunecoase se împiedicau de scaune în drumul spre locul unde erau plasaţi…

George trecea prin întunericul ăsta. Era îndrăgostit

Are nevoie de un drum stabil, de liniște ca să cânte, ca să compună. Avea nevoie de o predestinare. Cu Maruca liniște nu are. Vrea ceva ce nu există. Maruca n-o făcea deliberat, ci, așa cum spune și Regina, din firea ei. Așa e Maruca și n-ai ce-i face.
Maria Rosetti-Tescanu se căsătorise fragedă cu fiul lui Nababul Cantacuzino și avea 2 copii.

N-avea vreo lipsă, ci doar nesfârșite și surprinzătoare capricii. Dar ce e viața dacă nu nesfârșite capricii? Maruca își trăia viața, cu alte cuvinte, după bunul plac. Și era nevoie de mult umor, de detașare, de orbire ca s-o lași în ale ei.

Ori George avea inima oprită de când o văzuse pe Maruca și avea ș-o idee fixă în ceea ce privește dragostea. Oedip este aici povestea lui Enescu, nu? George Enescu vede dragostea ca o fotografie pentru eternitate. Așa trebuie să fie și rămână lucrurile. Dragostea pentru Maruca este definitivă, a spus-o într-un interviu al epocii. Ori, Oedip este lovit exact de acest traseu drept, fără abatere. De nemiloasa predestinare. George este Oedip. Nu știe de joacă în dragoste. Dar Maruca e zburdalnică. Și uite, ce chestie! George îi dăruiește, la începutul relației lor, lui Maruca o operă care vorbește despre propria sa pasiune, liniară și, evident, tragică.

 Aici intervine, ca-n orice tragedie, un Nae: imprevizibilul, vânătorul de inimi, Nae Ionescu

Când se-ntoarce George într-o seară de la un concert, îi găsește pe amândoi, în pat, pradă plăcerilor carnale. Nae, se spune, urlă: “Stârpitură, fugi!”. Maruca se-ndrăgostise cu adevărat și definitiv și uitase să-i spună lui George. Găsim și aici ceva de mitologie: o Maruca îndrăgostită, o Maruca ce vede în dragoste un parcurs liniar, deci tragic.

Ani de zile, George a agonizat. În Casa cu Lei, la început, ori în concerte și turnee obositoare. Era precum Oedip din mitologia antică: căzuse în Infern

Și Oedip a agonizat când și-a aflat destinul dat de către zei. Și a încercat să uite, să nu-l împlinească, să se sustragă, să uite. Să-și trăiască viața.

La București, în “Casa cu Lei”, însă mâna lungă a destinului, îl cheamă înapoi. Nae, ca orice Nae, după ce s-a plimbat în papuci prin casa Nababului și a Marucăi, abandonează totul pentru a vâna altă căprioară.

Maruca rămâne fără ajutor. Fără dragoste.

Perpelită în cuptoarele dragostei lui Nae Ionescu, acum rămâne “fără foc”. Se otrăvește, își arde chipul. E Oedip în continuare, după aflarea adevărurilor. După împlinirea destinului zeesc. George se-ntoarce în Casa cu lei derutat, dar vrând să-i fie sprijin, mână de ajutor iubitei lui pe veci. Maruca nu vrea să-l vadă, la început. Nu putea cu chipul ei ars să dea cu ochii de oglinda iubirii lui George Enescu.

“Casa cu Lei” e prea mică să se ascundă. În “Casa cu Lei” se auzeau doar papucii deformați și târșâiți ai lui Nae. George stă tăcut în casa din fund. Și-o așteaptă pe Maruca, să-i arate chipul. Încet-încet, chipul se recompune. George o vindecă pe Maruca, tăcând și îndurând trecutul, dar mai ales sărutând chipul ciobit. Maruca cea inocentă, ușoară ca un fulg, de dinaintea lui Nae, va purta mereu un voal, care-i acoperă fața.

Precum Oedip care se spune că și-a scos ochii și a rătăcit prin lume, voalul Marucăi amintește lumii tragedia.

Voalul însă mai acoperă ceva. Știi și nu știi în ce toane e Maruca. George crede c-o cunoaște. Este singurul care pare c-o știe. Intră viața lor într-o rutină, în previzibilul dorit de George dintotdeauna, de Maruca pe vremea când era cu Nae. Maruca, precum vălul său, căsătorită de acum cu George, ascunde și nu ascunde ce-i cu ea. Stau, cum spuneam, într-un soi de exil, în spatele „Casei cu Lei”. Odată cu venirea comuniștilor, după 1945, cei doi pleacă la Paris. De acolo, ei doi nu mai au multe de spus celor din jur. Doar gura lumii spune multe și nevrute.

Nota B3665.ro – Tot Eugen, alte iubiri din București, mai jos:

• Alexandru Odobescu: gută, opiu și obsesia pentru Hortensia. Patima amoroasă care a făcut Bucureștiul să vuiască
• Triunghiul amoros Elena Chrissoveloni, Marcel Proust și Paul Morand a avut o copilă: cartea “București”
• Jeni Acterian, patimile cu Sănduc, celelalte iubiri și jurnalul ei de fată “greu de mulțumit”