George Copos vrea să dea clubul Rapid pe mâna suporterilor

de:
20 mai 2013
0 Afișari
George Copos vrea să dea clubul Rapid pe mâna suporterilor

„Am luat decizia de a renunta la toate participatiile mele in SC FC Rapid SA. Drept urmare anunt public ca cesionez gratuit toate cele 5.500.000 actiuni catre rapidisti, inclusiv investitiile facute in Baza Pro Rapid, marcile inregistrate, brandurile, siglele, palmaresul, culorile detinute de Rapid etc. Ii invit asadar sa pe suporteri isi desemneze structura care sa preia de la noi participatiile in Rapid – fie ea Liga Suporterilor, fie o alta structura”, se arata intr-un comunicat semnat de George Copos, citat de Hotnews.

Actionarul rapidist ii asteapta pe suporteri sa il contacteze pentru a perfecta actele in regim de urgenta si precizeaza ca valoarea actuala a lotului este de 11,8 milioane de euro. „Situatia actuala a clubului poate fi gasita si studiata in Planul de reorganizare publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 4416/12.03.2013 unde se poate gasi tot ceea ce este relevant fata de starea clubului, prezentat transparent si corect. La aceasta ora valoarea comerciala a lotului de jucatori a Rapidului este de 11,8 milioane Euro, conform ultimei evaluari facute de site-ul de specialitate Transfermarkt.ro. Conducerea actuala a Clubului asteapta sa fie contactata pentru a perfecta cu maxima urgenta formalitatile de cesionare a actiunilor. Consider ca fac un gest de loialitate fata de rapidisti, dandu-le ocazia de a fi, in sfarsit, in postura de a aplica ceea ce mi-au cerut mie ani de-a randul”, a mentionat oficialul rapidist.

El sustine ca a fost „obligat de lege” sa introduca gruparea giulesteana in insolventa in cadrul careia a renuntat la 23,5 milioane de euro. „La un moment dat au aparut complicatii pe care am incercat sa le rezolv. Am cautat si am gasit aliati – alungati cu pietre in final de Suporteri. In ultimele luni am facut eforturi mari de a scoate clubul din marile sale dificultati financiare. Am fost obligat de lege sa recurg la procedura de insolventa. Am renuntat, eu si societatile ANA, la circa 23,5 milioane de euro, sume avansate sub forma de imprumuturi Rapidului si care ar fi trebuit sa ne fie restituite”, a adaugat actionarul majoritar.

In incheierea comunicatului, George Copos precizeaza ca din acest moment sarcina de a conduce clubul le revine suporterilor. „Rapid a fost si va fi doar al suporterilor din giulesti. Lor li se cuvine atat clubul, cu toate bunele si relele lui, cat si sarcina de a-l conduce de aici inainte, conform conceptiei si strategiei lor. Voi fi mereu – de acum incolo doar cu sufletul – alaturi de Rapid”, a mai spus Copos.

Actionarul majoritar al FC Rapid le-a transmis atunci suporterilor care protestau ca le va dona actiunile pe care le detine la gruparea giulesteana, precizand ca intelege suferinta prin care trec fanii.

Cookies