ȘTIRI

Geoană: „Ponta-Pinnochio” îşi dă doctoratul în minciună

„Victor Ponta minte. Nu se poate abţine să nu mintă. Iar atunci când susţine, fără probe, că i-aş fi cerut să mă desemneze Ministru de Externe, îşi dă doctoratul în minciună. Victor Ponta este doctor în minciună, iar titlul acesta se pare că nu i-l poate lua nimeni. Nici Carlo Collodi, autorul lui Pinocchio, nu şi-ar fi imaginat minciuni precum cele spuse de Victor Ponta”, a spus Geoană, scrie mediafax.ro.

El s-a întrebat, retoric, care este logica lui Ponta atunci când face o astfel de afirmaţie.

„Şi apoi, care este logica lui Ponta-Pinocchio? Pentru că m-aş fi supărat pe el că nu m-ar fi pus ministru, m-a dat afară din partid?”, a adăugat Geoană.

El a arătat că „Ponta-Pinocchio” trebuie să ştie că el a salutat public propunerea lui Mihnea Motoc şi apoi a lui BogdanAurescu la Ministerul de Externe.

„Eu cred că trebuie să reclădim imaginea şifonată a MAE după «Operaţiunea Diaspora», ai căror autori sunt Ponta, Dragnea şi Corlăţean, readucând profesionişti la conducere” , a arătat Geoană.

El i-a mai transmis lui Ponta faptul că „minciuna are picioare scurte” şi că, din această perspectivă, cariera primului-ministru, bazată pe „impostură şi minciună”, se apropie de sfârşit.

„Minciuna are picioare scurte, domnule Ponta, iar cariera dvs politică,bazată pe impostură şi minciună, se apropie de sfârşit. Prea multe se adună, domnule Ponta, iar decontul e mai aproape decât gândiţi”, a conchis Geoană.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că între el şi Mircea Geoană a apărut o stare conflictuală în momentul în care nu a dorit să îl numească pe acesta în funcţia de ministru de Externe, ci a optat pentru Bogdan Aurescu, deşi Geoană s-a oferit să-l sprijine din această postură.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button