Gazele, mai scumpe cu 12%, începând de miercuri

de:
01 iul. 2015
0 Afișari
Gazele, mai scumpe cu 12%, începând de miercuri

Începând de la 1 iulie, gazele naturale pentru populaţie şi CET-uri se vor scumpi cu 6,7 lei/MWh faţă de preţul de până acum.

Guvernul a convenit cu Comisia Europeană un nou calendar de liberalizare a preţului gazelor pentru consumatorii casnici, care prevede majorări anuale, nu trimestriale ca până în prezent, cu câte 6 lei pe MWh. Astfel, preţul gazelor va continua să crească anual cu câte 6 lei în 2016 (de la 1 iulie, la 66 lei/MWh) şi 2017 (de la 1 aprilie, la 72 lei/MWh) urmând să fie rediscutat în aprilie 2018, chiar dacă în calendar este estimată o creştere similară până în 2021, scrie realitatea.net.

România s-a angajat faţă de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să elimine preţurile reglementate în sectorul gazelor şi energie electrică.

Piaţa de gaze a fost liberalizată pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel că în prezent doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate.

În aprilie, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileț, anunţat că prețul final va crește cu circa 5 — 8% în medie de la 1 iulie, calculat pentru anul gazier 2015-2016. „Această majorare se va simți practic mai mult de la 1 decembrie deoarece până atunci consumul este mic și nu se mai consumă gaze pentru încălzire”, a explicat Havrileț.

Începând cu data de 1 aprilie 2015, prețurile gazelor naturale furnizate consumatorilor casnici au scăzut, în medie, cu 3,9% potrivit ANRE.

Cookies