GAUDEAMUS 2014, ediția XXI, la Romexpo, 19-23 NOIEMBRIE. Invitatul special al GAUDEAMUS 2014 – RUSIA

de:
14 nov. 2014
0 afișări
GAUDEAMUS 2014, ediția XXI, la Romexpo, 19-23 NOIEMBRIE. Invitatul special al GAUDEAMUS 2014 - RUSIA

GAUDEAMUS 2014. Cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii din România, Gaudeamus are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an, scrie ZF.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură se desfăşoară anual, în Pavilionul Central Romexpo, reunind, într-un spaţiu expoziţional de aproximativ 14.000 de metri pătraţi, oferta a peste 400 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării şi biblioteci.

GAUDEAMUS 2014, 19-23 NOIEMBRIE. În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional Gaudeamus devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă expoziţie de carte şi cafenea literară, târgul propune un maraton de peste 600 de evenimente culturale la fiecare ediţie, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă a întâlnirii cu lumea vie a culturii tipărite.

GAUDEAMUS 2014. Târgul îşi deschide anual porţile expozanţilor şi vizitatorilor din străinătate, oferind cadrul ideal de întâlnire între personalităţile străine invitate şi public, dar şi între specialiştii din industria cărţii, autori, editori, traducători, ilustratori de carte, agenţi şi critici literari.

Invitatul de onoare al Târgului Internaţional Gaudeamus din 2013 a fost grupul ţărilor nordice reprezentat de Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. În acest an Rusia este invitatul de onoare al târgului.

Cookies