S-au rezolvat problemele de la RAR, sistemul a fost reparat, iar stațiile ITP funcționează normal începând de marți, 26 noiembrie.
Amintim că, joia trecută, 21 noiembrie, un incident tehnic ce a avut loc în camera serverelor centrale a blocat activitatea Registrului Auto Român.
UPDATE funcționare stații ITP și schimb de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, anunță reprezentanții Registrului Auto Român (RAR).
Începând de marți dimineață, 26 noiembrie 2024, aplicația informatică pentru înregistrarea la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice a redevenit funcțională. Astfel, stațiile ITP autorizate și-au reluat activitatea în condiții normale.
Acum, șoferii se pot prezenta la stațiile ITP de unde vor primi pe loc documentele care dovedesc efectuarea inspecției:
desigur în cazul în care mașina este declarată “admis”, explică reprezentanții RAR.
Angajații Registrului Auto Român au început să introducă în sistemul online documentele care au fost procesate manual (offline) în perioada în care au existat întreruperi în funcționarea bazelor de date, iar șoferii le vor primi, în cel mai scurt timp, și în format fizic.
Totodată, poate fi desfășurată activitatea și în atelierele TLV, acei agenți economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză.
De asemenea, RAR anunță că, după jumătatea zilei de marți, 26 noiembrie, a fost restabilit și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. Astfel, instituția poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale Registrului Auto Român.
RAR își cere scuze pentru situația neprevăzută și pentru neplăcerile provocate.
Clienții care au în continuare întrebări sau cei care au nevoie de diferite informații, pot suna la numărul de call-center 021/9672, secțiunea „Informații”.