Gata, ministrul a făcut, în sfârșit, anunțul. Detaliile redeschiderii școlii au venit acum

03 feb. 2021
33 Afișari
Gata, ministrul a făcut, în sfârșit, anunțul. Detaliile redeschiderii școlii au venit acum

Detaliile redeschiderii școlii sunt, acum, clare. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 3 februarie 2021, Hotărârea numărul 5 privind propunerea reluării activităților școlare.

Școlile se redeschid pe 8 februarie. Decizia a fost luată în urma unei întâlniri, marți, la Palatul Cotroceni, la care au participat Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, dar și oficiali din Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 3 februarie 2021, Hotărârea numărul 5 privind propunerea reluării activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19. Prin această hotărâre sunt propuse scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ și este stabilit modul în care autoritățile acționează în cazul în care incidența scade sau crește și duce ca o localitate să intre într-un alt scenariu.

Detaliile redeschiderii școlii. Cele trei scenarii

  • Scenariul verde – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari;
  • Scenariul galben – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;
  • Scenariul roșu – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea școlii private Helikon și creatoarea platformei Vocea Părinților, este de părere că școlile nu trebuiau redeschise pe 8 februarie, în condițiile actuale.

Cookies