Gata, e oficial! Cine a preluat azi comanda la Ministerul Sănătății. Cîțu a semnat

15 apr. 2021
553 Afișari
Gata, e oficial! Cine a preluat azi comanda la Ministerul Sănătății. Cîțu a semnat

Ajuns interimar la Ministrul Sănătății după ce l-a demis pe Vlad Voiculescu, premierul Florin Cîțu a anunțat în ședința online cu DSP-urile cui i-a delegat atribuțiile.

Înainte să aibă loc ședința cu DSP-urile din țară, sursele HotNews.ro spuneau că, până la liniștirea apelor în coaliție și desemnarea unui nou ministru al Sănătății, secretarul de stat Andrei Baciu va fi, DE FAPT, adevăratul ministru interimar: Florin Cîțu ar urma să fie ministru interimar doar cu numele și să îi delege majoritatea atribuțiilor lui Andrei Baciu.

Gata, e oficial! Cine a preluat azi comanda la Ministerul Sănătății

A fost făcut oficial anunțul, astăzi, în jurul orei 13. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV, a preluat atribuțiile lui Florin Cîțu, ministru interimar la Sănătate, potrivit Agerpres.

Decizia s-a anunțat în cadrul ședinței online cu reprezentanți ai DSP-urilor din țară, care a avut loc la ora 11:30 și la care a participat și premierul României, în calitate de interimar la Sănătate, după demiterea lui Vlad Voiculescu și după ce Dan Barna a refuzat funcția interimară.

Cîțu a semnat

„Ca mod de funcționare, voi delega atribuțiile domnului secretar de stat Andrei Baciu pe managementul de zi cu zi și voi avea zilnic o întâlnire cu domnia sa”, a spus Florin Cîțu la ședința cu DSP-urile, conform Digi24.

Înainte ca discuțiile să aibă loc, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a fost întrebat de jurnaliști, în fața Ministerului Sănătății, dacă premierul Florin Cîțu, cel care îndeplinește și funcția de ministru interimar al sănătății, i-a delegat o parte dintre atribuții.

„Aceasta este o decizie pe care o ia domnul prim-ministru, în calitatea sa de ministru interimar. Rolul meu este acela de a asigura, până la instalarea viitorului ministru, asistența medicală pentru toți pacienții din România. Continuarea și accelerarea campaniei de vaccinare sunt esențiale”, a spus Andrei Baciu.

Amintim că ieri, după demiterea lui Vlad Voiculescu, secretarii de stat s-au întâlnit cu premierul Florin Cîțu, care și-a asumat interimatul la conducerea Ministerului Sănătății. La discuția cu Florin Cîțu au fost invitați doar doi secretari de stat, deloc apropiați de Vlad Voiculescu: Andrei Baciu (PNL, vicepreședintele Comitetului care coordonează campania de vaccinare împotriva COVID-19) și Vass Levente (UDMR), scrie HotNews.

Cookies