Rapperul american și producător muzical Kanye West se gândește să obțină o viză de afaceri de antreprenor în România, Letonia și Slovacia. Mass-media a raportat, la începutul acestei săptămâni, că investițiile imobiliare de mai multe milioane de dolari ale cântărețului se prăbușesc.
Investițiile imobiliare de mai multe milioane de dolari ale rapperului Kanye West se prăbușesc, la fel se întâmplă și cu speranțele sale de a mai cânta live sau de a-și recâștiga sponsorii care au tăiat legăturile cu el în ultimii ani, scrie Profit.ro.
Cântărețul a avut și încercări eșuate de a-și cumpăra suprafețe mari de teren în Africa și Europa, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, unde sperase să-și găzduiască festivalurile, pentru a-și relansa cariera pe scena globală, conform The U.S. Sun.
Simte că prezentul și viitorul său sunt limitate în SUA în multe feluri. El caută o cale de ieșire pentru a-și dezvolta afacerile și viața într-un loc în care poate fi cu adevărat el însuși și să se simtă apreciat. În SUA, se pare că toată lumea îi întoarce spatele. El vede UE ca următoarea sa oază de libertate și antreprenoriat. Se simte binevenit acolo și vrea să facă tot ce îi stă în putere pentru a-și reloca și a-și conduce proiectele din Europa. Este obsedat de Europa și va face tot posibilul pentru a se muta acolo, spune un apropiat al acestuia, punctând faptul că soția sa are cetățenie UE, fiind italiancă.
The U.S. Sun a vorbit cu un consultant european de investiții și administrație, care susține că i s-a cerut să exploreze „oportunități” pentru West.
Kanye este foarte motivat să-șigăsească o casă nouă în străinătate și să-și atingă obiectivele. Orice țară europeană îi acordă viză sau cetățenie, el o va accepta. Simte că nimeni din SUA nu mai vrea să lucreze cu el. Este frustrat, dar nu vrea să rămână inactiv, a spus consultantul.
Kanye West are diferite afaceri în cosmetice și imobiliare. Rapperul a câștigat 170 de milioane de dolari din contractul cu Adidas, iar casa sa de producții discografice Good Music este evaluată la aproximativ 90 de milioane de dolari.
Te-ar mai putea interesa și:
Sursa foto: Dreamstime.ro