Garda de Mediu a venit să îi ia leii și urșii lui Nuțu Cămătaru

de:
25 feb. 2013
7 Afișari
Garda de Mediu a venit să îi ia leii și urșii lui Nuțu Cămătaru

Nuțu Cămătaru avea în curte trei lei, o panteră, doi urși și mai mulți cerbi carpatini, 30 de cai de rasă, păsări exotice. Urșii vor fi duși la Zărnești, la adăpost, dar nu se știe ce se va întâmpla cu celelalte animale, pe care nu are ce ONG să le ia, nici nu se știe cum ar putea fi transportate.

„Sunt 4 exemplare de leu, 2 mature şi 2 juvenile, precum şi 2 urlşi juvenili (…) Condiţiile doar ca spaţiu nu corespund, însă erau bine hrăniţi”, a declarat Mircea Pupăză, de la Garda de Mediu, care a precizat că oamenii din casa lui Nuţu Cămătaru au fost cooperanţi, informează rtv.net.

Reprezentatul Gărzii de Mediu vor reloca animalele sălbatice în cel mult o zi.

„Le ducem unde va fi necesar”, a mai spus Pupăză, precizând că nu crede că urşii vor fi duşi la Sanctuarul de la Zărneşti.

Mama fraţilor Cămătaru, cunoscută sub numele de Mimi Cămătăreasa, a spus luni că, dacă trebuie, predă de bună voie animalele sălbatice ale lui Nuţu Cămătaru, dar nu crede că reprezentanţii statului au cu ce să hrănească cei patru lei şi cei doi urşi deţinuţi de acesta.

Mimi Cămătăreasca a venit la ferma lui Nuţu Cămătaru la scurt timp după ce comisarii de la Garda de Mediu au ajuns la proprietatea acestuia pentru a verifica situaţia animalelor găsite de anchetatori în timpul percheziţiilor.

Ea a spus că, dacă va fi nevoie, animalele vor fi predate, însă nu crede că autorităţile au resurse materiale să hrănească leii şi urşii lui Nuţu Cămătaru.

Deținerea de animale sălbatice este ilegală, prin Leagea de Protecție a animalelor nr. 9/2008, fiind pedepsită chiar și cu închisoare, de până la un an. Totuși, faptul că familia Cămătaru deținea animale sălbatice se știa încă de la precedentele raiduri organizate de DIICOT la casele Cămătarilor. 

Cand nu-şi primeau banii inapoi, interlopii treceau la şantaj şi violenţe. Anchetatorii spun că Nuţu îşi ameninţa victimele cu cei trei lei pe care-i avea în curte. Mai mult, sub cuşca animalelor a fost amenajată o adevărată camera de tortură, unde ajungeau cei care cădeau în plasa Cămătarilor. La percheziţia efectuată ieri la el acasă au fost găsite maşini de lux dar şi o adevărată grădină zoologică cu urşi, lei şi cerbi carpatini.

Treptat, clanul a acaparat şi piaţa prostituţiei. Numeroase fete, foarte multe dintre ele minore, au ajuns în reţeaua Cămătarilor, unele fiind răpite direct de pe stradă. De proxenetism şi prostituţie se ocupa chiar mama Cămătarilor, ajutată de doi dintre fraţi.

De-a lungul timpului, gruparea fraţilor Cămătaru, din care făceau parte peste 500 de membri, a beneficiat de ajutorul unor oameni puternici: lideri politici, magistraţi, poliţişti, persoane publice.

Liderii grupărilor „Cămătarilor” şi „Sportivilor” şi locotenenţi ai acestora au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, care au emis în total 29 de ordonanţe de reţinere în urma audierilor începute vineri.

Cookies