Bucureștiul va avea Târg de Crăciun ca la Viena, anul acesta. Unde va fi organizat

de:
23 nov. 2012
0 Afișari
Bucureștiul va avea Târg de Crăciun ca la Viena, anul acesta. Unde va fi organizat

După ce piațeta de „la statui” din Piaţa Universităţii devenise, pentru prima oară în zeci de ani, un spaţiu dedicat exclusiv pietonilor, locul de deasupra parcării de la Universitate s-a transformat iarăşi în şantier. Un gard metalic înalt de 2 metri înconjoară piaţeta inaugurată cu o săptămână în urmă, iar muncitorii au revenit. De data aceasta se pare că îngrădirea este doar temporară, pentru amenajarea unui Târg de Crăciun. Mai multe tonete din lemn şi-au făcut apariţia, peste noapte, pe trotuarul dinspre Universitate , iar peste piatra cubică dinspre Biserica Rusă muncitorii pun un strat de pământ. Rezultatele îi vor încânta, însă, pe bucureșteni.  VEZI GALERIA FOTO

Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti. Până acum, acesta se organiza în Parcul Cişmigiu pe perioada sărbătorilor de iarnă. Ornamente de pom, dar și dulciuri sau produse alimentare tradiționale îi vor aștepta pe bucureșteni într-o atmosferă asemănătoare cu cea din fața Primăriei Capitalei Austriace.

Centrul Istoric a început deja să fie decorat de Crăciun, prin inițiativa Oficiului Naţional de Turism al Austriei: astfel, Lipscaniul a fost luminat cu același tip de candelabre ca cele folosite în Capitala austriacă. Aceste lumini vor rămâne montate până pe 3 decembrie. 

Luminițele oficiale de Crăciun ale Bucureștiului vor fi aprinse, însă, pe 5 decembrie, conform Primarului General Sorin Oprescu. 

Anul acesta vor fi instalate cel puţin 2,7 milioane de beculeţe, fiind luminaţi aproximativ 22 de kilometri de bulevard. Doi brazi de Crăciun vor fi împodobiți de Primărie, unul la Universitate și altul la Piața Unirii. 

 

 

 

Cookies