Garage Sale Cireșari e în acest weekend. Bucureștenii sunt așteptați la cafeneaua Ikai să facă schimb de aproape orice fel de obiecte

25 feb. 2026
1267 afișări
Garage Sale Cireșari e în acest weekend. Bucureștenii sunt așteptați la cafeneaua Ikai să facă schimb de aproape orice fel de obiecte
Garage Sale Cireșari e în acest weekend. Bucureștenii sunt așteptați la cafeneaua Ikai să facă schimb de aproape orice fel de obiecte/ Foto simbol: Freepik

Weekendul acesta are loc în Capitală, Garage Sale Cireșari. Acesta va avea loc la cafeneaua Ikai.

Intrarea este liberă.

Garage Sale Cireșari e în acest wekeend la cafeneaua Ikai

Sâmbată, 28 februarie, în intervalul  9:00-13:00, la cafeneaua Ikai va avea loc Garage Sale Cireșari.
Aici bucureștenii vor putea aduce tot felul de lucruri de la ei de acasă pe care să le doneze sau să le vândă.
Intrarea este liberă.


Sâmbăta aceasta ne bem cafeaua împreună! Organizăm o întâlnire cu sens, stăm la povești și poate plecăm acasă cu un vinil, o mașinuță sau o geacă de piele. Vom transforma acest tip de eveniment într-o tradiție recurentă, în diferite locuri din comunitatea noastră.
Mulțumim cafenelei IKAI pentru găzduire! Ne vedem sâmbătă, a transmis Asociația Părinți de Cireșari- Piața Domenii pe pagina de Facebook.

Tocăniță pentru toți Bobiță e la Adăpostul Speranța, în acest weekend

Duminică, pe 1 martie, va avea loc o nouă ediție a evenimentului „Tocăniță pentru toți Bobiță”. Pentru a încuraja adopțiile responsabile Asociația Spernața organizează lunar acest eveniment, în care alături de personalități din sport, teatru, lumea filmului sau persoane publice din viața mondenă gătesc o masă caldă pentru cei peste 500 de căței din adăpost.

Evenimentul este nu doar despre oferirea unei mese calde prietenilor patrupezi, ci totodată un program de responsabilizare și conștientizare privind adopțiile responsabile, au precizat organizatorii.

De asemenea, prima ediție a evenimentului „Tocănița pentru toți Bobiță” din 2026 îl are ca invitat pe Haddaway.

What is love? Baby, don’t hurt me, don’t hurt me, no more! Haddaway a cucerit lumea cu acest refren. Acum, celebrul artist pop vine la noi, la Tocăniță. Pentru că e un om bun. Pentru că îi pasă. Și pentru că România a devenit una dintre pasiunile lui. Abia așteptăm să cunoaștem o legendă a muzicii. Dacă vreți și voi să faceți cunoștință cu el, ne bucurăm mereu de ajutor și de voluntari, să știți.
Așadar, prima ediție a evenimentului „Tocănița pentru toți Bobiță” din 2026 îl are ca invitat pe Haddaway, starul anilor ’90, care va ajunge la Adăpostul Speranța. Vom avea, ca de obicei, cafea bună de la prietenii Throwback Coffee & Stories, au precizat organizatorii pe pagina de Facebook.

De asemenea, principalul scop al Tocănițelor este ca organizatorii și nu numai să gătească mâncare caldă și bună pentru vreo 500 de câini. Dacă bucureștenii pot aduce legume (morcovi, albitură, dovlecei, ardei), orez sau carne de pui este și mai bine.

Scopul secundar este să adunăm laolaltă o comunitate de oameni care iubesc animalele și vor să discute despre cum le pot face viața mai bună. Dacă ne sunt și nouă apropiați și susținători, cu atât mai bine, oricum vom vorbi mult despre proiectele noastre. Ne vom împrieteni și sperăm că la fel veți face voi între voi.

La fiecare ediție veți găsi, la intrarea în adăpost, o tonetă cu cafea delicioasă și multe alte bunătăți de la prietenii de la Throwback Coffee. Produsele sunt contra cost.

La fiecare eveniment, prietenii de la Doctorii de Case vor găti pentru toți participanții. Masa este din partea noastră, au mai precizat organizatorii.

Evenimentul este Kid Friendly. Iar accesul cu câini sau alte animăluțe nu este permis.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies