GALERIE FOTO | Acum vreo 60 de ani nu exista Parcul Tineretului, iar vacile și oile pășteau nestingherite lângă centrul Bucureștiului

Parcul Tineretului este unul dintre cele mai tinere dintre marile parcuri bucureștene, având o istorie de jumătate de secol în spate. Puțini sunt cei care știu însă că pe locul unde astăzi se află alei și spații verzi amenajate cândva puteai să vezi în același cadru Liceul „Gheorghe Șincai”, blocurile noi de pe bd. Dimitrie Cantemir și… turme de oi și vaci, dar și clădiri sărăcăcioase de la marginea mahalalei Manu Cavafu, o zonă despre care se vorbește prea puțin în istoria recentă.

Bucureștiul pitoresc și totodată marcat de condiții precare și deloc potrivite pentru o capitală nu este pe atât de îndepărtat pe cât putem să credem. Drept dovadă sunt aceste poze care provin de pe contul de Facebook al Institutului de Studii Sud-Est Europene și care expun cât de aproape și cât de departe erau de fapt lumile și epocile în Bucureștiul de acum doar șase decenii.

De la mahalaua Manu Cavafu la blocurile comuniste mergeai doar câțiva pași dar călătoreai în timp

Spunem asta deoarece în fundal avem blocurile comuniste de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, pe atunci Magistrala Nord-Sud, Liceul „Gheorghe Șincai” și în unele poze chiar și Mausoleul și Crematoriul „Cenușa”. Între timp, pe locul unde astăzi este Parcul Tineretului, parc amenajat între 1964 și 1974, în jurul anilor 1960-1964, când au fost realizate pozele, aici se aflau de toate de care nu mai vezi azi: pajiști mari sălbatice, turme de oi care pasc nestingherite pe locul unde astăzi sunt alei și case sărăcăcioase de la marginea mahalalei Manu Cavafu, pe lângă care mai stau plictisite și rumegă și vacile (precum în poza reprezentativă a articolului).

Mahalaua Manu Cavafu n-a apărut însă de ieri, de azi. Ea e aici de prin 1815, când cavafii au vrut să ridice o biserică în zonă, potrivit Berceni de Poveste. Cavafii erau negustori de încălțăminte de calitate mai slabă, iar aceștia erau conduși de un anume jupân Manu Cavafu, care ceruse acordul Mitropolitului Nectarie pentru a ridica o biserică pe locul „răposatului Hagi Dumitrache Papazoglu”.

Istoria acesteia se întinde mult în urmă, până în anul 1815, când cavafii (negustori de încălțăminte de calitate inferioară) care începuseră a se așeza la sud de Slobozia Domnească, aproape de Capul Podului lui Şărban Vodă”, din ,,mahalaua Broşceni”, au vrut să înalțe o biserică.

Antropologul Vintilă M. Mihăilescu a descris, potrivit, Institutul de Studii Sud-Est Europene atmosfera de acum șase decenii din mahalaua Manu Cavafu, un loc care era departe de frumusețea aparentă a altor zone ale Bucureștiului, dar care atrăgea prin frumusețea naturală, prin mănunchiurile de flori și de copaci care creșteau nestingheriți printre căsuțele cu garduri care păreau că nu mai prind primăvara următoare:

„Pe străzile Manu Cavafu, Mocănunței, Norilor îți atrag atenția calcane de case, garduri de scânduri ce stau să cadă, căsuțe mărunte – unele căptușite cu tablă – sau chiar cocioabe, și totuși cu flori împrăștiate, copaci, iederă, viță.”