Au fost percheziții în Capitală şi în judeţele Iaşi şi Botoşani, într-un dosar în care reprezentantul unei galerii de artă din București este suspectat că a vândut tablouri atribuite fraudulos unor pictori precum Tonitza, Grigorescu, Luchian.
E lungă și impresionantă lista pictorilor ale căror lucrări au fost falsificate și care s-ar fi vândut la galeria de artă din București implicată în povestea asta fraudulos-bănoasă. Nu este vorba doar despre lucrări de Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian și Nicolae Grigorescu, ci și de Camil Ressu și Theodor Pallady.
Cumpărătorii ar fi fost cu atât mai ușor de înșelat cu cât tablourile erau însoţite de certificate întocmite și semnate de un expert acreditat de Ministerul Culturii, care susținea, în mod evident fals, că picturile sunt autentice.
Operațiunea a fost spectaculoasă: 10 percheziţii a sediul unei instituţii de cultură și locuinţele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice din București şi judeţele Iaşi şi Botoşani.
Percehețiile au fost făcute de ofițeri de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniți de jandarmi din Brigada Speciale de Intervenţie. Au mai fost la percheziții și specialişti antifraudă de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, dar și specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică. Acuzațiile din dosar sunt de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală.
Autoritățile spun că schema era destul de simplă:
Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, bunurile culturale erau însoţite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menţiona în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparţinut acestora. Percheziţiile au ca obiect, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor atribute în mod nereal unor pictori”, tranmite PICCJ
Câți oameni au cumpărat falsurile de la galeria de artă din București implicatî într-una dintre cele mai mari anchete de pe piața de artă din Capitală? Nu puțini! Cel puțin 200 de cumpărători au dat bani pe tablouri semnate de Luchian, Tonitza ori Grigorescu, dar niciodată pictate de Luchian, Tonitza ori Grigorescu.
Una dintre capcanele în care au căzut cumpărătorii, dincolo de autentificarea falsă, este cea a prețurilor, care erau simțitor mai mici decât cele de pe piață, Un Tonitza se vinde și cu 230.00 de euro, iar un Grigorescu poate stabili recorduri și de peste 350.000 de euro. Și un Luchian a stabilit un record de 300.000 de euro