ARHIVA B365

Gâlceava divelor politice: Ramona Bădescu o critică pe Udrea

Ramona Bădescu a precizat că în Italia nu a văzut  niciun panou publicitar care să promoveze ţara noastră, sarcină care intră în atribuţiile ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea. ”Este foarte important ca şi ministerul culturii şi cel al turismului să facă ceva concret. Dacă italienii ar şti că România este ţara cu 31 de obiective, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ar vedea lucrurile altfel, dar eu nu am văzut niciodată niciun afiş pe care să scrie veniţi în România, la Marea Neagră, în Delta Dunării, care este, de asemenea, un obiectiv UNESCO”, a declarat pentru B365.ro, Ramona Bădescu.

Șefa biroului permanent al Primăriei Capitalei, de la Roma, îşi doreşte ca italienii să cunoască România altfel, prin prisma valorilor culturale, a tradiţiilor şi a frumuseţii ţării. Ramona Bădescu şi-a propus să ducă standuri cu produse tradiţionale româneşti în supermarketurile din Italia pentru a promova ţara.

Numită recent în funcţia de şefă a biroului permanent, Bădescu vrea să faciliteze comunicarea dintre Primăria Capitalei şi cea de la Roma. Cântăreaţa a mai menţionat că a cerut instalarea unei linii telefonice speciale către Primăria Romei pentru românii din Peninsulă, pentru a-i ajuta să afle răspunsurile la problemele lor.  ”Având în vedere faptul că românii alcătuiesc cea mai mare comunitate străină din Italia, am cerut neapărat implementarea unei linii telefonice pentru români, care să îi ajute să afle ceea ce îi interesează, de la informaţii despre trafic, până la problemele pe care le întâlnesc la lucru”, a explicat Bădescu.

Ca şef al biroului permanent al Primăriei Capitalei, de la Roma, cântăreaţa nu beneficiază de o remuneraţie din partea municipalităţii bucureştene, ci doar cele două secretare ale sale sunt plătite de către Primăria Generală.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button