Gala persoanelor cu dizabilităţi va fi difuzată sâmbătă, 3 decembrie, la TVR1, de la ora 15

de:
01 dec. 2011
0 afișări
Gala persoanelor cu dizabilităţi va fi difuzată sâmbătă, 3 decembrie, la TVR1, de la ora 15

Pe scena Galei au evoluat trupele Dance Trauma din Cluj, alături de toboşarul Andrei Strătilă, Timpuri Noi, Viţa de Vie, Alexandrina & Band şi dansatorii Yoshihiro Katayama, Elena Măruţă, Mădălina Marin şi Mohammad Abedin Nehjadi.

Membrii juriului au avut o sarcină dificilă în a stabili premianţii celor cinci categorii din concurs.

Astfel, la categoria “Porţi deschise”, dedicată celor care fac eforturi de accesibilizare, câştigătorul desemnat a fost Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională Speranţa. Organizaţia a primit acest premiu pentru accesibilizarea de spaţii şi materiale didactice: rampe, lifturi de scară, panouri informaţionale în contrast cromatic, materiale în limbaj Braille, cărţi tactile, sintetizatoare de voce.  Dar, mai presus de toate, Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională Speranţa şi-a propus să accesibilizeze minţile oamenilor: au declanşat campanii de advocacy pentru a promova în grădiniţele şi şcolile de masă educaţia incluzivă.

Câştigătorul secţiunii “Promovează abilitatea”, dedicată presei, este Radio România Timişoara. În familia jurnaliştilor care promovează abilităţile persoanelor cu dizabilităţi, Radio România Timişoara este instituţia media care a dedicat programe persoanelor cu sindrom Down, copiilor cu autism, copiilor nevăzători, persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau motorii. Radio România Timişoara ia acest premiu pentru efortul de a-şi elibera ascultătorii de prejudecăţi.

“Angajatorul abilităţii” din acest an este o companiie din linia întâi a frontului incluziunii: bauMax. Dincolo de angajarea a 19 persoane cu dizabilităţi, bauMax este o companie care participă la seminarii de informare pe subiectul dizabilităţii. Care face evenimente sportive, concerte şi acţiuni de ecologizare, în care implică persoane cu şi fără dizabilităţi.

La categoria “Școala tuturor abilităţilor”, deschisă unităţilor de învăţământ incluzive, câştigătorul desemnat de juriu a fost grădiniţa Casa Minunată, din Oradea. Needucabilii, aşa cum fuseseră etichetaţi, s-au bucurat la Casa Minunată de sprijin şi condiţii pentru o dezvoltare armonioasă. Astfel că, în cei 17 ani de existenţă, Casa Minunată a reuşit să ajute peste 200 de copii cu dizabilităţi să ajungă în şcolile din comunitate. În Casa Minunată au contat nevoia, interesul şi aptitudinile fiecărui copil.

Oameni cu desăvârşire sunt toţi candidaţii de categoria de competiţie cu acest nume. Premiul cel mare la acestă secţiune îi revine Laurei Elena Huter, din Craiova. Laura Huter îi ajută pe puştii cu deficienţe de auz de la Centrul Școlar „Beethoven” din Craiova să cucerească premii şi lumi. Tactul pedagogic, răbdarea şi empatia o ajută să coordoneze multe din activităţile extracurriculare de la şcoala pe care a absolvit-o şi la care predă acum. Dar Laura nu se mulţumeşte numai cu a fi, aşa cum spun colegii ei ”un lider calm, elegant, înţelegător şi foarte atent”. Dansează, face coregrafie, pantomimă şi teatru şi studiază pictura.

Premiul de popularitate

Alexandru Nicolae Ghenescu este un puşti pasionat de lectură, matematică şi informatică din satul Ghirbom din Alba. Vrea să înveţe informatica la Colegiul Naţional „Horia, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia şi nu-i lipseşte curajul de a încerca să se descurce singur în oraş. Optimist şi simpatic, e iubit de comunitatea lui şi a primit peste 1600 de încurajări să meargă mai departe.

PARTENER MEDIA: B365

Gala Persoanelor cu Dizabilităţi “Educaţie fără bariere” va fi difuzată sâmbătă, 3 decembrie 2011, la TVR1, începând de la ora 15.10.

Cookies