GALA CENTENARULUI OLIMPISMULUI ROMÂNESC: 50 de polițiști vor asigura ordinea la Ateneu, vineri

de:
11 sept. 2014
0 Afișari
GALA CENTENARULUI OLIMPISMULUI ROMÂNESC: 50 de polițiști vor asigura ordinea la Ateneu, vineri

La evenimentul găzduit de Ateneu, ce va avea loc vineri, 12 septembrie, vor participa foşti şi actuali campioni, medaliaţii olimpici ai României, precum şi personalităţi ale mişcării olimpice şi sportive naţionale şi internaţionale.

În zona desfăşurării acestui eveniment, poliţiştii Capitalei vor urmări, cu preponderenţă, prevenirea stărilor conflictuale, identificarea persoanelor cu un comportament turbulent, prevenirea furturilor din buzunare şi a furturilor de sau din autovehicule, se arată într-un comunicat remis redacției.

Totodată, Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei va lua măsuri în zonele cu afluenţă mare de persoane şi vehicule, în vederea asigurării fluenţei traficului rutier şi pietonal, precum şi dispunerea măsurilor necesare în vederea desfăşurării, în condiţii optime, a circulaţiei rutiere în Capitală.

Puteţi sesiza problemele din trafic la numărul de telefon 021.9544.

Cookies