Min.Transporturilor: Garanţia nu i-a fost niciodată transferată lui Gruia Stoica

de:
13 mai 2014
0 Afișari
Min.Transporturilor: Garanţia nu i-a fost niciodată transferată lui Gruia Stoica

„În luna ianuarie, DIICOT a cerut Ministerului Transporturilor să îi vireze garanția de zece milioane de euro depusă de firma lui Gruia Stoica, GFR, atunci când a încercat să cumpere CFR Marfă. Motivul? “(…) S-a dispus, prin ordonanța procurorului, aplicarea unor măsuri asiguratorii pe bunurile învinuiților Gruia Stoica, Didilă Vasile și Răducan Vasile, precum și pe bunurile societăților comerciale pe care aceștia, personal sau prin interpuși, le administrează, prejudiciul putând atinge sau depăși 10.000.000 de euro…”, scrie Dan Turturică pe blogul său.

“Deși adresa datează din 28 ianuarie, Ministerul Transporturilor nu a virat cei 10 milioane de euro către DIICOT. Rând pe rând, mai mulți funcționari au preferat să demisioneze decât să semneze actele prin care banii lui Gruia Stoica ar fi trebuit să ia drumul trezoreriei “urmând a face obiectul confiscării speciale în cazul pronnunțării unei condamnări”, mai scrie jurnalistul. 

În final, sub mandatul lui Șova, subalternii săi au găsit un tertip pentru ca, folosindu-se de o altă bancă, să îi returneze garanția printr-un act semnat la 11 noaptea, deși unii din colegii lor își dăduseră avizul pentru a transfera garanția către DIICOT. Cauza va intra, foarte probabil, în atenția procurorilor, iar Dan Șova ar putea fi obligat să dea niște explicații chiar dacă nu el a semnat ordinul de returnare a garanției.” Decizia oamenilor lui Sova a generat deja un scandal monstru, ea fiind investigată atât de Corpul de Control al ministerului cât și de cel al premierului.

“DIICOT, 28.01.2014

Către, Ministerul Transporturilor – În atenția Comisiei de privatizare a CFR – Marfă –

Având în vedere că în cauza cu nr. de mai sus s-a dispus, prin ordonanța procurorului, aplicarea unor măsuri asiguratorii pe bunurile învinuiților Gruia Stoica, Didilă Vasile și Răducan Vasile, precum și pe bunurile societăților comerciale pe care aceștia, personal sau prin interpuși, le administrează, prejudiciul putând atinge sau depăși 10.000.000 de euro (echivalent în lei), vă solicităm să ne comunicați dacă:

1. Sumele de bani reprezentând garanția participării la licitația pentru privatizarea CFR-Marfă au fost restituite învinuitului Gruia Stoica, în ce cont și la ce dată;

2. În cazul în care suma reprezentând garanție există încă în conturile Ministrului Transporturilor, iar aceasta urmează a fi resituită învinuitului, vă solicităm să o depuneți într-un cont al trezoreriei la dispoziția DIICOT, urmând a face obiectul confiscării speciale în cazul pronunțării unei condamnări.

În acest din urmă caz, vă solicităm să ne comunicați contul în care a fost transferată suma de bani.

Procuror-șef,

Daniel Horodniceanu”. 

Vezi DOCUMENTUL

În replică, Ministerul Transporturilor precizează, într-un comunicat de presă remis B365.ro, că ministerul nu i-a returnat niciodată garanţia lui Gruia Stoica. În acelaşi comunicat se mai menţionează că în prezent Corpul de Control al ministrului transporturilor desfăşoară un control în acest caz. Redăm integral comunicatul de presă remis de Ministerul Transporturilor:

Urmare a informațiilor apărute în presă în data de 12, respectiv 13 mai 2014, care au avut ca tema „Scandal la Ministerul Transporturilor. Șova i-a dat înapoi lui Gruia garanția de zece milioane de euro, în loc să o transfere la DIICOT”, vă comunicăm următoarele:

Informația prezentată în cadrul materialelor de presă este greșită, Ministerul Transporturilor nu i-a returnat niciodată garanția lui Gruia Stoica.

A existat o cerere a DIICOT la data de 28.01.2014, pe timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu, prin care se solicită să se comunice dacă sumele de bani reprezentând garanția participării la licitația pentru privatizarea CFR Marfă au fost restituite lui Gruia Stoica, în ce cont și la ce dată, solicitându-se totodată depunerea garanției într-un cont al trezoreriei la dispoziția DIICOT, în cazul în care suma reprezentând garanția există încă în conturile Ministerului Transporturilor.

Din motive care ne sunt străine, în timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu nu s-au întreprins măsuri concrete de soluționare a cererii DIICOT.

În momentul preluării mandatului de ministru al transporturilor de catre Dan Șova, la data de 5 martie 2014, una din primele acțiuni întreprinse a fost aceea de a se răspunde cererii DIICOT.

În acest sens, a fost împuternicit secretarul de stat Buică Nicușor Marian pentru a lua toate măsurile necesare în ceea ce privește solicitarea DIICOT, fiind mandatat să analizeze și să soluționeze cererea DIICOT.

Având în vedere că până la data de 5 martie 2014, demersurile Ministerului Transporturilor nu se concretizaseră, ministrul transporturilor, Dan Șova, a convocat la data de 12.03.2014 o întâlnire cu reprezentanții direcțiilor de specialitate din minister, precum și cu membrii comisiei de privatizare, ședință în cadrul căreia direcțiile de specialitate și-au prezentat punctele de vedere referitoare la scrisoarea de garanție, trasându-se sarcini concrete.

În data de 19 martie 2014 secretarul de stat Buică Nicușor Marian și-a dat demisia (19.03.2014) fără a da vreo explicație (Decizia nr.108 din 19.04.2013)

Și în data de 19 martie, și în data de 20 martie, reprezentanții Ministerului Transporturilor au purtat corespondența cu DIICOT Iași pe tema scrisorii de garanție.

În data de 20 martie, Ministerul Transporturilor a transmis prin Exim Bank solicitarea de executare a scrisorii de garanție, însoțită de adresa oficială către Raiffeisen Austria în ceea ce privește executarea garanției.

Executarea scrisorii nu se putea realiza decât prin Exim Bank, banca la care a fost depusă scrisoarea de garanție de către GFR. Deși Eximbank a întreprins toate demersurile legale, cu respectarea integrală a tuturor condițiilor impuse, Raiffeisen Bank a refuzat executarea scrisorii de garanție.

Ulterior acestui refuz, ca urmare a primirii infirmării de la Eximbank, ministrul Dan Șova a dispus Corpului de Control al ministrului transporturilor efectuarea cercetărilor în cadrul direcțiilor implicate. Controlul este în desfășurare, iar în acest moment ne aflăm în curs de strangere a documentelor și de formulare a unei plângeri penale in rem către Parchetul General – DIICOT pentru a se cerceta dacă există culpa din partea Ministerului Transporturilor sau dacă refuzul Raiffeisen Bank este nelegal, și pentru a se proceda la eventuala tragere la răspundere a celor vinovați.

Cookies