Gafă uriașă a Ministrului Educației, Remus Pricopie: Romulus și Remus, crescuți de vulpe

de:
15 sept. 2014
1 Afișari
Gafă uriașă a Ministrului Educației, Remus Pricopie: Romulus și Remus, crescuți de vulpe

Ministrul Remus Pricopie a spus că Romulus şi Remus au fost găsiţi în pădure de… o vulpe, şi nu de o lupoaică. O lecţie ce se învaţă în manualele de clasa a IV-a. Mărturie stă şi statuia cu lupoaica care se găseşte chiar în centrul Bucureştiului.

In ce oraş s-au născut Romulus şi Remus? „Nu ştiu dacă s-au născut într-un oraş anume, pentru că ei au fost găsiţi de cineva în padure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetăţean…”, a spus ministrul la Digi 24. „Nu era vulpe, era lupoaică”, l-a corectat moderatoarea.

„Lupoaică, da. Lupoaica nu era un cetăţean … Roma a venit după”, a mai spus Pricopie.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a ajuns în atenția presei de satiră după ce, într-o emisiune televizată a spus că Romulus si Remus au fost crescuți în pădure de o vulpe în loc de lupoaică. Chiar și Antena 3 a ironizat gafa ministrului Educației. În timpul emisiunii „La ordinea zilei” pe burtieră au apărut mai multe mesaje ironice: „Domnule ministru, de ce are vulpea coadă?”, „Pricopie, decât un ministru” și o imagine în care ministrul ține o vulpe în brațe, potrivit hotnews.ro.

traian cu vulpea

Iar la deschiderea unei şcoli din Capitală, responsabilul cu Educaţia a fentat gramatica cu un dezacord.

În discursul susţinut la şcoala 311 din sectorul 6, Remus Pricopie a strecurat un dezacord, arată DIGI24.

„Intervenţia mea se opreşte aici, aproape se opreşte aici, nu înainte de a vă spune dumneavoastră, copiilor şi părinţilor, că aveţi una dintre cea mai frumoasă şcoală din Bucureşti”, a spus Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei este autor și co-autor a 6 volume, dar şi autor a 28 de articole științifice publicate în jurnale de specialitate, după cum reiese din CV-ul publicat pe siteul Guvernului.

 

Cookies