Gabriela Firea, primele măsuri împotriva coronavirus în Bucureşti: Aşa este şi normal şi legal

de:
10 feb. 2020
4 afișări
Gabriela Firea, primele măsuri împotriva coronavirus în Bucureşti: Aşa este şi normal şi legal

„Pe acest subiect domnul secretar de stat, Raed Arafat, face toate comunicările publice. Aşa este şi normal şi legal. Pot să confirm doar faptul că atât săptămâna trecută, cât şi în weekend am ţinut permanent legătura cu Raed Arafat în cadrul Comitetului de situaţii de urgenţă la nivelul municipiului Bucureşti şi împreună am luat toate măsurile care se impun. Este adevărat, am pus la dispoziţie o locaţie pentru persoanele care trebuie să fie carantinate în această perioadă timp de 14 zile. Locaţia a fost pusă la dispoziţie de către Primăria Capitalei. Este un secret de serviciu, nu pot să vă dau adresa, aşa am stabilit spre binele acestor persoane care trebuie să stea în carantină 14 zile şi al persoanelor care vor veni în continuare în ţară şi vor avea nevoie de un spaţiu, în primul rând securizat, un spaţiu adecvat, primitor, cu îmbrăcăminte, alimente, obiecte de îngrijire personală, astfel încât să se simtă în siguranţă”, a spus Firea, la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că în acest moment, în acea locaţie, sunt în carantină două persoane a căror identitate este secretă, iar clădirea respectivă are o capacitate de cazare de maximum 100 de oameni.

Firea a menţionat că în acel spaţiu ajung persoanele care s-au aflat în zona în care a fost depistat virusul şi se întorc în România.

Întrebată dacă a colaborat pe acest subiect şi cu premierul desemnat Ludovic Orban, Gabriela Firea a spus: „Nu am discutat cu el. La ce preocupări văd că are domnul premier demis, garduri, şanţuri, nu cred că este interesat de o situaţie care trebuie să fie gestionată şi la nivelul României. Toţi premierii europeni sunt preocupaţi de coronavirus, la noi premierul este interesat de garduri, de şanţuri”.

Cookies