ARHIVA B365

Gabriela Firea, noi măsuri pentru deblocarea traficului în Bucureşti

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni, într-o conferință de presă la sediul primăriei, că centura ocolitoare a Bucureștiului este „o fata morgana” și că a decis ca la prima ședință de Consiliu General să supună dezbaterii și aprobării o solicitare către Guvernul Ludovic Orban pentru „transferul centurii ocolitoare de la CNAIR la municipalitate”.

„Constat cu parere de rau ca obiectivul major care ajuta la trafic, centura ocolitoare a Bucureştiului ramane „Fata Morgana”. Nu s-a transferat la primarie, dar nici ritmul nu a crescut. De aceea am discutat cu toti colegii si am decis la prima sedinţă sa dezbatem şi sa solicitam inca o data noului Guvern transferul Centurii ocolitoare la PMB ca noi suntem primii interesati de acest obiectiv si sa ajutam cetatenii in trafic. În acest moment, pentru parcurgerea Bucurestiului de la nord la sud sau de la est la vest trebuie sa trecem prin mijlocul orasului, de aici aglomeratia si poluarea”, a declarat Gabriela Firea, care şi-a exprimat speranţa că va primi un răspuns pozitiv în partea Executivului. „Speranta moare ultima”, a completat edilul.

De asemenea, primarul Gabriela Firea a declarat că solicită Parlamentului „să vină în sprijinul bucurestenilor şi al cetatenilor care vin des in Capitala si sa aprobe modificările legsilative propuse la Codul rutier” astfel încât linia de tramvai sa fie linie unica şi toate autobuzele sa circule pe linia de tramvai”, acolo unde e permis acest lucru, unde linia de tramvai nu e supraînălţată. Potrivit acesteia, în toată Europa e permis ca autobuzul să poată circula pe linia de tramvai.

„Am făcut multe demersuri, am discutat cu toate grupele, răspunsul a fost pozitiv. Speram sa avem succes şi de la inceputul anului viitor autobuze STB sa circule legal pe linia de tramvai. Va fi resimtit in trafic”, a mai spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea cere din nou Guvernului trecerea Centurii Capitalei la PMB
Primarul Capitalei a vorbit şi despre problemele cu trecerile la nivel cu calea ferată de la intrarea în Bucureşti unde la ore de vârf când lumea iese de la muncă se formează ambuteiaje. Gabriela Firea a dat exemplu trecerile la nivel cu calea ferată din Voluntari, de la Andronache şi Petricani, unde ” politia a facut monitorizari, bariele stau si cate juma de ora in zone de mare interes, cu circ intensa”.

„Am transmis o solicitare catre Ministerul Transporturilor, CFR, să ajungem la o intelegere amiabilă, să nu se mai lase bariera de la Andronache şi Petricani la nivel cu trecerea cu calea ferata în ore de varf, începând cu 6.30 şi finalul programului, cand se iese la birou, între 17-19.30. Politia a facut monitorizari, bariele stau si cate jumatate de ora in zone de mare interes, cu circ intensa.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button