Gabriela Firea își reia funcția de președinte al PSD București. Autosuspendarea a expirat

06 nov. 2023
374 Afișari
Gabriela Firea își reia funcția de președinte al PSD București. Autosuspendarea a expirat
Gabriela Firea își reia funcția de președinte al PSD București. Autosuspendarea a expirat. FOTO: Inquam Photos / George Calin

Gabriela Firea își reia funcția de președinte al PSD București și membru în forul de conducere al partidului ca prim-vicepreședinte. Luni, 6 noiembrie, în ședința Consiliului Național Politic, liderii PSD au luat act că a expirat autosuspendarea fostului primar al Capitalei din toate funcțiile deținute în partid.

Gabriela Firea revine în funcția de președinte al PSD București

Surse din interiorul partidului au declarat pentru HotNews.ro că liderii PSD au luat doar act de faptul că în octombrie a expirat autosuspendarea Gabrielei Firea din funcțiile de conducere din partid.

De curând, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis că este posibil ca Gabriela Firea să candideze la Primăria Municipiului București. Acesta a spus că, în prezent, nu există o decizie a PSD privind un alt candidat la Primăria Capitalei și că este o discuție prematură.

Este posibil ca doamna Firea (să candideze la Primăria Capitalei -n.r.). În acest moment nu există altă decizie în interiorul partidului ca să fie un alt candidat. Se fac sondaje, se fac măsurători. Să fim corecţi: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei. Deci, nu a avut nicio legătură cu azilele groazei, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

În iulie 2023, Gabriela Firea s-a autosuspendat din toate funcțiile pe care le avea în partid și a decis să demisioneze din funcția de ministru al Familiei în urma scandalului „azilele groazei” din Ilfov.

Presiunea publică a fost mare, iar Firea și-a anunțat demisia în mediul online, în care declara că este „complet nevinovată”.

Demisia a venit la zece zile de la perchezițiile făcute de oamenii legii la azilele din Voluntari și Afumați și în urma mai multor dezvăluiri despre legăturile fostului primar al Capitalei cu patronul a două dintre căminele de bătrâni.

Te-ar mai putea interesa și: BREAKING | Gabriela Firea și-a dat demisia din funcția de Ministru al Familiei

Cookies