Gabriela Firea: E nevoie urgentă de un program guvernamental de reabilitare a spitalelor

de:
21 mai 2016
0 Afișari
Gabriela Firea: E nevoie urgentă de un program guvernamental de reabilitare a spitalelor

Cunoaștem cu toții criza prin care trec spitalele din București și pericolele la care sunt expuși pacienții. E nevoie urgentă de un program guvernamental de reabilitare a spitalelor. Dar, până atunci, trebuie să urnim lucrurile care se pot urni, să facem să se întâmple ceva azi. Spitalul de copii ‘Victor Gomoiu’ e singurul spital de stat construit de la zero în ultimii 30 de ani. Ridicat pe banii primăriei, adică ai bucureștenilor, spitalul e aproape gata, dar nu poate fi dat în folosință pentru că Primăria Capitalei și constructorul nu se înțeleg„, a declarat Firea, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, 500 de cadre medicale, dintre care 100 de medici, nu pot lucra în folosul copiilor din București, într-un spital modern, pentru că nu s-au găsit „destulă responsabilitate și preocupare” la Primăria Capitalei pentru a încheia negocierile.

Dacă voi fi primarul Bucureștiului, în trei luni promit să rezolv blocajul birocratic, așa încât, în următoarele opt luni, spitalul Victor Gomoiu să-și poată deschide ușile. Copiii din București au nevoie urgentă de acest spital, iar eu promit că îl vor avea„, a adăugat Gabriela Firea.

Cookies