Gabriela Firea, acuzată de jurnalistul Dragoş Pătraru că „a minţit în CV”

de:
29 sept. 2016
3 Afișari
Gabriela Firea, acuzată de jurnalistul Dragoş Pătraru că

„Scrie doamna Gabriela Firea, în biografia dânsei, pe blog-ul personal: „Studiile mi le-am continuat la București, unde am urmat cursurile Facultății de Litere, specializarea Științele Comunicării, pe care am absolvit-o în 1994”. (…)

Ca să ne înțelegem, doamnă Firea. Specializarea Comunicare și Relații Publice s-a înființat în 1993. Știu asta pentru că am participat, în 2013, ca absolvent, la sărbătoarea prilejuită de împlinirea a douăzeci de ani de existență a secției. Deci în 1994 n-aveați cum să terminați la Științele Comunicării. Doar dacă ați făcut patru ani într-unul (așa se făcea atunci). Dar nu s-a întâmplat asta, pentru că dumneavoastră ați absolvit, de fapt, la Litere, specializarea Bibliologie, adică vă pregăteați temeinic să deveniți bibliotecar. (…)

Nu mai spun că erați printre cei mai slabi din grupă, pentru că nu vreau să fiu rău. Până la urmă, e normal, ceilalți nu aveau copii de îngrijit, puteau să învețe temeinic să devină bibliotecari. Niște tocilari, doamnă, n-ai cu cine!

Așa cum ați fi făcut și dumneavoastră când făceați meseria asta, m-am întrebat: bine-bine, dar de ce să fi mințit doamna Firea în CV? Să fi fost pentru a „justifica” ocuparea funcției de consilier de relații publice și imagine pe lângă nea Mugur Isărescu, în 1999? Sau ați avut nevoie de această schimbare a specializării pentru a putea da bine ca șef al Departamentului de Comunicare al Guvernului? Eu cred că tot vă puneau, doamnă, nu trebuia să mințiți. Ce, dacă treceați acolo că sunteți bibliotecar, credeți că vă puneau la biblioteca Guvernului? Că doar nu studiile v-au dus în acele poziții...”, scrie Pătraru în articolul din Caţavencii.

Cookies