Un polițist local din Sectorul 6, dedicat și dornic să ajute oamenii, a decis să răspunsă unei solicitări făcute de un bucureștean, cu toate că se afla în concediu. Primăria de sector l-a felicitat, însă el a spus că gestul său este o normalitate.
Gabriel Dinu este polițiști local în Sectorul 6 al Capitalei, iar oamenii ce au luat contact cu acesta au numai cuvinte de laudă la adresa sa. Bărbatul oferă ajutor ori de câte ori un cetățean are nevoie, fără să stea pe gânduri.
Deoarece pentru o perioadă Gabriel a fost nevoit să lucreze singur pe zonă, acesta a decis să le dea asociațiilor de proprietari numărul sau de telefon.
Până să reușim să suplimentăm numărul polițiștilor locali, Gabriel a lucrat o perioadă singur pe zonă, astfel că și-a pus la dispoziția asociațiilor de proprietari inclusiv numărul de telefon personal.
Locuitorul din Microzona 10, impresionat de gestul lui Gabriel a contactat PS6 pentru a-l felicita de acesta.
Iată mesajul transmis către Primărie:
Astăzi am avut o situație de competența Poliției Locale, și cum cei de la Dispecerat erau foarte aglomerați, am sunat polițistul responsabil de zonă și am avut surpriza să interacționez cu un OM empatic, dispus să ajute, chiar dacă era în concediu.
Mă bucur pentru faptul că Poliția Locală are astfel de angajați și țin să-l felicit pe Gabriel Dinu, cel care m-a ajutat să-mi rezolv problema.
Pe lângă ajutorul oferit persoanei care a ținut sa-l felicite, polițistul a decis să acorde din timpul său liber și altor locuitori din S6.
Aceasta a fost declarația lui Gabriel Dinu, atunci când a fost sunat pentru a i-se transmite mesajul locuitorului din Microzona 10:
Am ajuns să ne mirăm de lucruri ce țin de normalitate!
Așteptările sunt mari, noi avem putere mică, dar, atât cât putem să-i ajutăm, încercăm să o facem în cel mai bun mod cu putință. Și eu și colegii mei!
Tot în ziua respectivă, polițistul local a mai răspuns altor patru solicitări ale bucureștenilor din Sectorul 6.