Comisia de Apărare a Senatului a respins, marţi, cererea PNL de a-l audia pe Gabriel Oprea în cazul morţii poliţistului de la Rutieră. Astfel, Gabriel Oprea nu va mai ajunge să dea socoteală în faţa colegilor săi în acest caz, pentru că s-a decis ca ministrul de Interne să nu mai fie audiat în Parlament, anunţă Realitatea Tv.
PNL a depus la Parlament, marţi, o moțiune simplă pentru demiterea vicepremierului Gabriel Oprea. „Am decis să depunem mâine (n.r. – marţi) o moțiune simplă pe această temă, iar comisia de apărare să ceară audieri în acest caz”, a declarat luni, vicepreședintele PNL, Vasile Blaga.
„Vedeți un cuplu extrem de puturos. Un cuplu Ponta-Oprea care nu fac decât să arunce acuze la adresa PNL, la adresa lui Klaus Iohannis în loc să aducă lămuriri. A se vedea în ce măsură acești oameni au abuzat de putere este absolut obligatoriu. Va fi o propunere de audiere a acestui ministru în fața comisiei care cercetează abuzurile. O să propunem și la Cameră și la Senat același lucru. Iar pentru săptămâna viitoare chemarea primului ministru în Ponta pentru lămurirea acestei spețe”, a precizat și Alina Gorghiu.