Gabriel Oprea demisionează din Senat

de:
23 sept. 2016
0 Afișari
Gabriel Oprea demisionează din Senat

Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României„, scrie Gabriel Oprea pe pagina sa de Facebook.

El precizează că procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu crede că există posibilitatea procedurală să fie reluat votul din Senat în cazul lui Gabriel Oprea, dar soluţia este demisia acestuia.

„După părerea mea, şi pot să repet doar părerea mea, în Parlament nu trebuie să se voteze vinovat sau nevinovat, acest lucru (…) se stabileşte numai în instanţa de judecată. Situaţia la care s-a ajuns acum în speţa senatorului Oprea este o situaţie care nu poate fi uşor detensionată şi poate fi uşor rezolvată”, a spus Iohannis.

„Nu sunt convins că există posibilitatea precedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana implicată să demisioneze dacă vrea să detensioneze situaţia”, a afirmat preşedintele.

Cookies