Gabriel Mutu o acuză pe Gabriela Firea că a chiulit intenţionat de la discuţiile pe tema bugetului

de:
06 feb. 2019
0 Afișari
Gabriel Mutu o acuză pe Gabriela Firea că a chiulit intenţionat de la discuţiile pe tema bugetului

După mai multe contre între cei doi edili, miercuri, primarul Sectorului 6 – Gabriel Mutu, îi aduce o nouă acuzaţie primarului general, Gabriela Firea, miza fiind modul de împărţire a banilor din buget. 

„Referitor la noi afirmații neconforme realității, declarate de doamna primar general, fac următoarea mențiune:
Atât doamna primar general, cât și colegii primari ai sectoarelor Municipiului București au fost invitați la întâlnirea cu ministrul de finanțe, din 30 ianuarie 2019, pe tema bugetului. Personal i-am transmis mesajul cu invitația și tema propusă, cu o zi înainte, cât și un mesaj de reamintire în dimineața zilei stabilite pentru această întâlnire.
Faptul că toți ceilalți primari s-au prezentat, dar doamna primar general minte astăzi, spunând că nu a primit această invitație, denotă dezinteresul real pentru discuțiile aplicate despre buget și redistribuirea veniturilor către bucureșteni.
Nu doresc să se ajungă la publicarea dovezilor transmiterii acestor mesaje, dar ele există și susțin declarațiile mele”, susţine Gabriel Mutu într-o postare pe pagina personală de Facebook. 

În cursul zilei de marţi, Gabriela Firea l-a acuzat pe Liviu Dragnea (şeful PSD), pe reţelele de socializare, că la împărţrea banilor din buget, Primăria Capitalei va primi cu 25% mai puţin, ceea ce ar urma să afecteze calitatea serviciilor oferite bucureştenilor. 

„Taierea cu aproape 25% a bugetului Primariei Generale, inseamna falimentul Capitalei Romaniei!
Va prezint acum, concret, ce se va intampla daca aceasta taiere de 180 milioane de euro va fi pusa in practica, asa cum este acum in proiectul de buget. In ciuda tuturor atacurilor facute asupra mea de catre dl Liviu Dragnea, eu, in calitate de Primar General, nu voi inceta sa spun adevarul si sa atrag atentia asupra acestei incredibile manipulari care va lovi, in final, in bucuresteni.
Dl Dragnea uita ca Primaria Capitalei are atributii diferite fata de cele 6 primarii de sector si, deci, facturi de platit diferite.
Pentru ca Primaria Capitalei achita pentru toti bucurestenii facturile pentru RADET, STB S.A, cele 20 de spitale, asistenta sociala, marile lucrari de infrastructura, iluminat, etc, toate acestea se afla in pericol, doar din cauza ca dl Dragnea vrea sa ne pedepseasca”, a comentat Gabriela Firea pe Facebook, susţinând totodată că îl invită pe Dragnea la orice televiziune din România pentru a prezenta public cifrele oficiale. 

„Ceea ce face acum Dl Dragnea prin Legea Bugetului este falimentul Capitalei Romaniei dintr-un singur motiv : sa se razbune pe mine, pentru ca am avut curajul sa-i spun ca izoleaza tara si distruge echipa politica. Dovedeste ca ii uraste pe bucuresteni, pentru ca ei vor avea cu 25% mai putine servicii publice, daca Bugetul va fi votat in forma actuala de Parlament.
Le garantez locuitorilor din Bucuresti, cu sau fara buletin de Capitala, ca voi lupta cu aceasta monstruozitate de buget, si ne vom adresa tuturor forurilor interne si externe”, a anunţat Firea. 

Cookies