ARHIVA B365

Furtul din buzunare: metoda bătrânelul face noi victime

Poliţiştii bucureşteni, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete comise în staţiile şi în mijloacele de transport în comun, i-au observat pe cei doi bărbaţi, cunoscuţi cu antecedente penale, urcând într-un troleibuz ce se deplasa pe Şoseaua Colentina, sectorul 2.

Poliţiştii au trecut imediat la supravegherea celor doi şi au intervenit imediat cum au observat că aceştia, profitând de neatenţia victimei, i-ar fi furat din buzunar suma de 28 de lei.

Suma de bani sustrasă a fost recuperată integral şi restituită părţii vătămate.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii bucureşteni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei doi suspecţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Hoții de buzunare trecuți de mult de prima tinerețe sunt des întâlniți în Capitală, în ultimul timp.

În luna august, un hoț de buzunare a fost prins de polițiști, după ce a luat o sumă de bani de la o victimă într-un mijloc de transport în comun. Bărbatul de 61 de ani nu era la prima abatere: este cunoscut cu antecedente pe linia furturilor din buzunare, locuinţe şi chiar din lăcaşe de cult.

În luna ianuarie a acestui an, poliţiştii bucureşteni au depistat un bărbat în vârstă de 81 de ani, suspectat de comiterea unui furt din buzunare. Bărbatul, cunoscut cu antecedente penale, a fost depistat de poliţiştii Capitalei în interiorul unui magazin din Sectorul 2, la scurt timp după ce a sustras un telefon mobil din buzunarul unui alt bărbat, în vârstă de 63 de ani. 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button