Astăzi, 24 februarie, de Dragobete, românii celebrează iubirea, această sărbătoare simbolizând fertilitatea și venirea primăverii. Pentru a marca această zi, mai multe instituții publice, precum Jandarmeria Română și Poliția Română, au publicat mesaje prin care le urează oamenilor o sărbătoare frumoasă.
Jandarmeria Română le amintește îndrăgostiților, printr-o postare pe pagina de Facebook, că „furtul de inimi” nu este infracțiune. Așa că, înDRAGOBEșTE-te! ❤️
Dragobetele să te prindă îndrăgostit❤️, fericit și fără întrebări capcană precum…. Mai ții minte ce zi e azi? 😊, este mesajul transmis de Poliția Română pe pagina de Facebook.
Poliția Capitalei îi sfătuiește pe bucureșteni să dea prioritate iubirii, dar să nu uităm de siguranță.
Și Primăria Sectorului 5 a transmis un mesaj de Dragobete pe pagina de Facebook Dezvoltare Urbană Sector 5.
De Dragobete, iubirea nu se măsoară doar în cuvinte, ci și în fapte mici, dar pline de semnificație. 🚗
Fie că îți vei surprinde persoana dragă încălzindu-i mașina în diminețile reci, lăsându-i un mesaj pe bord sau pregătindu-i un playlist cu melodiile care îi aduc zâmbetul pe buze, vă încurajăm să sărbătoriți Dragobetele și să împărtășiți bucuria cu toți cei care vă sunt apropiați. Pentru noi, grija față de comunitate se vede în tot ceea ce facem – de la parcări și sistematizare rutieră, până la inițiative ce ne apropie unii de ceilalți.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a lansat chiar și o provocare pentru bărbați, pe care o putem numi „Provocarea Floriceaua” 😉
Bună dimineața! Mesajul de astăzi îl adresez exclusiv bărbaților, pe care îi provoc! Reușim ca diseară, indiferent de cum ne va fi ziua, să mergem acasă cu o floare pentru persoana iubită! ♥️
Dacă nu este clar îndemnul meu, vă amintesc că astăzi, 24 februarie, în ziua de Dragobete, sărbătorim iubirea!
Și primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a publicat în mediul online un mesaj cu ocazia acestei sărbători:
Vă doresc să începeți săptămâna cu bine și să nu uitați niciun moment ce și cum să iubiți!
Totodată, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și ING Bank le aduc aminte oamenilor, cu această ocazie, să fie atenți la escrocheriile romantice din mediul online: