ARHIVA B365

Furt într-un mijloc de transport în comun din București, luni. Ce sfaturi dau polițiștii

În jurul orei 13.30, poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete comise în staţiile şi în mijloacele de transport în comun, au observat un bărbat care, prin comportamentul afişat, le-a atras atenţia.

Poliţiştii au trecut imediat la supravegherea suspectului şi au intervenit imediat cum au observat că acesta, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, profitând de neatenţia părţii vătămate, o tânără în vârstă de 18 ani, i-ar fi sustras din rucsac, un portofel ce conţinea documente personale şi bani.

Imediat după săvârşirea faptei, poliţiştii bucureşteni au intervenit prompt, imobilizându-l pe suspect şi conducându-l la sediul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, poliţiştii Capitalei au reuşit recuperarea prejudiciului produs, portofelul sustras fiind restituit părţii vătămate.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii bucureşteni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspectul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, Poliţia Capitalei vă recomandă să adoptaţi o conduită preventivă şi să manifestaţi grijă şi atenţie faţă de bunuri.

În situaţia în care mijlocul de transport este aglomerat şi vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, încercaţi să vă schimbaţi locul.

Poziţionaţi poşeta sau sacoşa în faţa dumneavoastră, în aşa fel încât să aveţi în permanenţă control asupra acesteia şi să o puteţi proteja. Observaţi persoanele care înghesuie şi atrăgeţi-le atenţia cu voce tare.

Ţineţi-vă portofelul şi actele într-un buzunar interior al hainelor şi nu vă etalaţi în mod ostentativ banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră.

În cazul în care aţi devenit victima unei astfel de infracţiuni, încercaţi pe cât posibil să reţineţi cât mai multe semnalmente ale suspecţilor şi apelaţi, de îndată, poliţia la numărul unic de urgenţă 112.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button