Funeriu și Vreme CERCETAȚI de DNA pentru achiziții ilicite. Prejudiciu de 1 milion de euro

de:
16 mai 2013
0 Afișari
Funeriu și Vreme CERCETAȚI de DNA pentru achiziții ilicite. Prejudiciu de 1 milion de euro

Ancheta DNA este bazată pe un raport al Corpului de Control al Primului Ministru, după verificările efectuate la Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Educației.

Daniel Funeriu și Valerian Vreme sunt cercetați din cauza unui contract de închiriere de licențe educaționale, pentru pachete care nu corespundeau cu capacitățile informatice ale ministerului, potrivit unui raport al Corpului de Control al Premierului. Se pare că Funeriu a cerut să semneze o notă pentru închirierea unor licențe be baza unui necesar defectuos, adică un număr mai mare de licențe și nu licențele care erau necesare.

Acuzațiile la adresa celor doi sunt fals intelectual și abuz în serviciu, în perioada 2008-2009, când Daniel Funeriu ocupa funcția de Ministru al Educației, iar Valerian Vreme era Ministru al Comunicațiilor.

Prejudiciul estimat în această anchetă este de 1 milion de euro.

 

Cookies