Fundaţia lui Bill Gates a intrat pe bursa de la Bucureşti

de:
08 dec. 2015
0 afișări
Fundaţia lui Bill Gates a intrat pe bursa de la Bucureşti

Fundaţia Bill şi Melinda Gates, cea mai mare organizaţie filantropică din lume, cu active de 43 de miliarde de dolari, este acţionar la Fondul Proprietatea (FP), scrie ZF. 

Fundaţia fondatorului Microsoft deţine 66 milioane de acţiuni FP, reprezentând 0,6% din capital fondului, potrivit datelor Bloom­berg şi raportului anual de activitate pe 2014 al fundaţiei. Investiţia este evaluată la circa 53 de milioane de lei (12 milioane de dolari), potrivit celor mai recente cotaţii ale acţiunilor Fondului Proprietatea.

Plasamentul este cu atât mai surprinzător cu cât bursa de la Bucureşti este o piaţă de frontieră, iar lichiditatea este un criteriu important în funcţie de care marile fonduri îşi decid investiţiile.

Prin investiţia în acţiunile FP, fundaţia fondatorului Microsoft şi-a luat expunere la sectoarele strategice ale econo­miei româ­neşti, având în vedere că princi­palele com­panii din portofoliul FP sunt OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Aeropor­turile Bu­cu­reşti, Poşta Română, dar şi băncile -BRD şi Banca Transilvania.

Acţiunile FP sunt cele mai lichide titluri de la bursa din Bucureşti. Înfiinţat în 2005 ca vehicul de despăgubire a foştilor proprietari expropriaţi de regimul comunist, Fondul Proprietatea s-a listat la bursa din Bucureşti în 2011.

De la listare până în prezent, acţiunile Fondului Proprietatea s-au apreciat cu peste 25%.

Cookies