Funcţionarii publici intră în grevă generală pe o perioadă nedeterminată

de:
03 oct. 2016
0 Afișari
Funcţionarii publici intră în grevă generală pe o perioadă nedeterminată

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie anunţă că decizia a fost luată în Conferinţa extraordinară a federaţiei, iar „pentru a elimina orice motiv al Guvernului de a contesta legalitatea participării la grevă a salariaţilor” va fi iniţiată din nou procedura pentru strângerea de semnături, deoarece tabelele iniţiale conţin acordul pentru participarea la greva generală pe perioadă nedeterminată care era programată în 19 iulie, se arată într-un comunicat transmis de FNSA.

Revendicările angajaţilor din administraţie vizează acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în condiţiile în care acum unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu, şi acordarea voucherelor de vacanţă.

„Menţionam că aceste solicitări au fost formulate ca şi măsuri compensatorii pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală şi celelalte categorii de bugetari, până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, act normativ pe care îl solicităm de peste 10 ani”, spun reprezentanţii FNSA, într-un comunicat de presă.

Mii de sindicalişti din administraţia locală afiliaţi FNSA au fost în 12 iulie în grevă de avertisment de o zi, iar în 5 iulie au oprit timp de o oră activitatea la toate ghişeele din primării şi consilii judeţene. Aceştia programaseră şi o grevă generală în 19 iulie, însă au suspendat acţiunea de protest, în urma negocierilor cu vicepremierul Vasile Dîncu, acesta asigurându-i că până în luna septembrie solicitările le vor fi soluţionate.

Cookies