Fraţii Becali, Cristian Borcea şi judecătoarea Geanina Terceanu, trimişi în judecată de DNA

de:
05 feb. 2016
0 Afișari
Fraţii Becali, Cristian Borcea şi judecătoarea Geanina Terceanu, trimişi în judecată de DNA

De asemenea, au fost deferiți justiției doi avocați — George-Antonie Iorgovan și Daniel-Costel Petre, pentru mărturie mincinoasă.

DNA precizează, într-un comunicat de presă, că, în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător la Tribunalul București, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbaliști, în care frații Becali și Cristian Borcea, alături de alți inculpați, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și de evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, magistratul a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 (‘fapta nu există’).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare, Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 — mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

„Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu de către inculpații Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiți de Terceanu la achiziționarea unei locuințe (al cărei preț total a fost de 93.000 euro). Ulterior, la 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de către Geanina Terceanu a fost desființată printr-o decizie penală a Curții de Apel București — Secția a II-a Penală, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate”, susțin procurorii.

DNA menționează că, în 8 decembrie 2015, fiind audiat în calitate de martor, în legătură cu infracțiunile de corupție comise de către Terceanu și Borcea, George-Antonie Iorgovan a făcut afirmații mincinoase și nu a spus ceea ce știe cu privire la fapte și împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.

În 24 noiembrie 2015, fiind și el audiat în calitate de martor, Daniel-Costel Petre a făcut, la rândul său, afirmații mincinoase și nu a spus ceea ce știe cu privire la fapte și împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin Geaninei Terceanu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cookies