ARHIVA B365

Francul elveţian s-a stabilizat peste euro pe pieţele externe

În jurul orei 10:00, euro era cotat în piaţa interbancară locală la 4,4895 – 4,49 lei/euro, după ce pe finalul şedinţei de joi se tranzacţiona la 4,4976 lei. Euro s-a depreciat joi în a doua parte a zilei în raport cu cele mai multe valute, după anunţul Băncii Centrale Europene (BCE).

Tot în jurul orei 10:00, francul elveţian se situa pe pieţele externe la 1,0123 franci/euro, în stagnare faţă de nivelul înregistrat aproape de sfârşitul şedinţei de joi, informează Mediafax.ro.

Cotaţiile euro/leu şi franc/euro implică un curs de 4,5442 lei/franc, peste referinţa record de 4,5152 lei/franc, anunţată joi de Banca Naţională a României (BNR) înainte de decizia BCE. Pe finalul zilei de joi, cotaţiile de la momentul respectiv indicau un curs mai ridicat, de 4,5524 lei/franc.

„Mişcarea este mică în această dimineaţă, dar pe apreciere de leu. Cele mai multe tranzacţii au avut loc sub pragul de 4,9 lei/euro. Am putea vedea în perioada următoare un efect mai puternic de pe urma deciziei BCE, dar rămâne de văzut. Euro este acum stabil şi chiar şi cursul euro/dolar a înregistrat o uşoară corecţie”, a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

Volumele din piaţa interbancară locală s-au situat în media pentru prima oră de tranzacţii, cu schimburi perfectate între un minim de 4,4875 lei/euro şi un maxim de 4,4905 lei/euro.

În regiune, zlotul stagna faţă de euro, iar forintul înregistra o apreciere de 0,2%.

BCE va lansa în martie un program extins de achiziţii de active în zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro, program care va totaliza 1.080 miliarde euro până septembrie 2016 şi care va include cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale, a anunţat joi preşedintele băncii Mario Draghi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button