Fotografii cu Brâncuşi, recuperate în Bucureşti, după ce au fost furate acum trei ani

de:
07 aug. 2013
0 Afișari
Fotografii cu Brâncuşi, recuperate în Bucureşti, după ce au fost furate acum trei ani

Poliţia Capitalei a fost sesizată în ziua de 8 iulie a acestui an de către partea vătămată cu privire la faptul că în luna februarie a anului 2010 a constatat că, din locuinţa în care a locuit mama sa, ar fi fost sustrase mai multe fotografii ce îl reprezentau pe sculptorul Constantin Brâncuşi.

În baza datelor şi informaţiilor deţinute, judiciariştii Secţiei 14 Poliţie – Sectorul 3 Poliţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au efectuat o percheziţie domiciliară în Bucureşti, la un atelier de arte plastice.

În urma acestei acţiuni, poliţiştii Capitalei au reuşit identificarea proprietarului atelierului de arte plastice, existând date conform cărora acesta ar fi efectuat mai multe tranzacţii având ca obiect fotografiile aparţinând părţii vătămate. Cu ocazia percheziţiei şi a investigaţiilor, judiciariştii bucureşteni au reuşit şi identificarea suspectului infracţiunii de furt, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care ar fi reuşit să sustragă bunurile din apartamentul strănepoatei sculptorului.

Continuând cercetările în acest caz, judiciariştii bucureşteni au stabilit faptul că în iarna anului 2009, suspectul, care se ocupa de întreţinerea apartamentului mamei persoanei vătămate, a observat într-o cutie mai multe fotografii reprezentându-l pe sculptorul Constantin Brâncuşi, pe care le-ar fi sustras, iar mai apoi le-ar fi depozitat la domiciliul său.

Fotografiile în cauză ar fi fost depozitate în apartamentul suspectului până la începutul lunii iulie 2013 când, având nevoie de bani, le-ar fi vândut prin intermediului proprietarului atelierului de arte plastice, pentru suma de 2.300 de euro.

Poliţiştii Secţiei 14 au constatat şi faptul că fotografiile ar fi fost revândute unor persoane care se ocupă cu tranzacţii legate de obiecte de artă, stabilindu-se faptul că ultima persoană le-ar fi cumpărat pentru suma de 6.300 de euro.

În ziua de 5 august a.c., poliţiştii D.G.P.M.B au reuşit recuperarea fotografiilor în cauză. Acestea au fost predate părţii vătămate, prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei, fiind recuperat în totalitate.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 14 – Sectorul 3 Poliţie din D.G.P.M.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspectul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Cookies