În acest weekend, are loc primul târg de adopții ASPA. La eveniment vor fi prezenți 10 blănoși care-și caută o familie drăgăstoasă și grijulie. Iubitorii de animale îi vor găsi la Veranda Mall.
Bucureștenii pot participa la primul târg de adopții ASPA de anul acesta, sâmbătă, 7 februarie. La eveniment, vor veni 10 cățeluși frumoși care așteaptă să fie luați într-un nou cămin iubitor.
Târgul are loc sâmbătă, între orele 10:00 – 16:00, la Veranda Mall, nivelul, 1, str. Ziduri Moși, nr.23, sector 2. Oricine poate veni la eveniment și să-i cunoască pe cei 10 blănoși jucăuși.
Micuții sunt din adăposturile ASPA, din Bragadiru și Mihăilești. Organizatorii au precizat că adopțiile sunt sunt gratuite, iar adoptatorii vor primi cadouri din partea Cupio. De asemenea, adoptatorii vor primi hrană, recompense, accesorii și ședințe de dresaj gratuit din partea sponsorilor: Dingo Natura-EVersa, Pedigree Romania, Petradar, Scoala de dresaj Cristian Giu și Dog Scouts Romania.
ASPA a publicat pozele cu cei 10 cățeluși care vin sâmbătă la Veranda Mall. Iubitorii de animale pot suna la asociație pentru a rezerva unul dintre ei dacă i-a făcut unul cu ochiul și simte că este cel potrivit pentru el.
Iată mai jos pozele celor 10 cățeluși de la primul târg de adopții ASPA:










De anul acesta, bucureștenii se pot înscrie în programul „Foster pentru adopție” de la ASPA. Acesta presupune ca iubitorii de animale să ia acasă un cățel sau mai mulți pentru o perioadă determinată.
Programul este pentru a-i pregăti pe blănoși pentru viitoarea adopție permanentă.
Cățelușii care sunt în acest program microcipați, înregistrați la Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân, vaccinați, deparazitați și sterilizați (dacă îndeplinesc vârsta corespunzătoare). Aceste servicii sunt asigurate de ASPA.
Mai multe detalii se găsesc la linkul de AICI.