FOTO | Vot pentru Calea Crângași în CL al S6. Regenerarea urbană de aici va schimba complet un întreg cartier, spune Ciucu. Ce și cum se reconfigurează în următoarele 20 de luni

01 oct. 2025
625 afișări
FOTO | Vot pentru Calea Crângași în CL al S6. Regenerarea urbană de aici va schimba complet un întreg cartier, spune Ciucu. Ce și cum se reconfigurează în următoarele 20 de luni
FOTO | Vot pentru Calea Crângași în CL al S6. Regenerarea urbană de aici va schimba complet un întreg cartier, spune Ciucu. Ce și cum se reconfigurează în următoarele 20 de luni | Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, transmite că a fost aprobată documentația necesară pentru transformarea Căii Crângași. Prin acest proiect, artera va fi modernizată cu noi trotuare, piste de biciclete și spații verzi.

Consilierii locali de sector au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico – economici.

Cât va dura transformarea Căii Crângași

Proiectul de regenerare urbană a Căii Crângași va costa administrația locală suma de 40 de milioane de lei. Primăria Sectorului 6 vrea să reabiliteze complet o suprafață totală de 72.400 de metri pătrați.

Edilul de sector, Ciprian Ciucu, anunță că au fost aprobați studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico – economici pentru modernizarea Căii Crângași. Acesta este un pas din procesul proiectului, înainte ca lucrările să înceapă.

Viitorul șantier vizează Calea Crângași și alte străzi și bulevarde adiacente. Străzile incluse în plan sunt Gheorghe Saidac, Nucșoara, Mihai Zamfirescu și 9 mai, plus bulevardele Constructorilor și Cehlăul.

În linii mari, administrația locală își propune să transforme complet zona. Iar printre planurile propuse sunt incluse intervenții ca refacerea și extinderea trotuarelor, amenajarea unor noi spații verzi și realizarea unor piste de biciclete, plus reorganizarea locurilor de parcare. Primăria vrea să refacă și Parcul Codreanu.

Ciucu precizează că proiectul pentru Calea Crângași are trei obiective de investiții distincte:

  • trotuarul nord;
  • trotuarul sud;
  • Pracul Codreanu.

Lucrările de regenerare urbană se vor întinde pe o durată de 20 de luni. Acest proiect va costa administrația locală suma de 40 de milioane de lei.

Cum va arăta Calea Crângași la finalul lucrărilor

Proiectul a fost aprobat și de Consiliul General al Municipiului București, în urmă cu o lună. Înainte de asta, primăria de sector a publicat o serie de randări de cum va arăta la finalul lucrărilor această arteră. Imaginile sunt mai jos.

| Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
| Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
| Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
| Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook

Ciucu a mai dat încă o dată lista lucrărilor care ar urma să se desfășoare în această zonă. Astfel, sunt vizate mai multe puncte și viitoare facilități pentru bucureștenii care locuiesc în zona respectivă.

Primarul spune că intersecțiile Căii Crângași vor fi reconfigurate, după ce se va lărgi trotuarul și se vor monta stâlpi delimitatori. De asemenea, pe trotuarul de nord, se face o pistp de biciclete de-a lungul Căii Crângași. Iar pe trotuarul de sud, banda STB va putea fi folosită și de bicicliști. Spațiile verzi vor fi reabilitate și lărgite.

Locurile de parcare vor fi reorganizate, cu locuri pentru persoane cu dizabilități. Administrația locală vrea să monteze și stații de îmncărcare electrică.

Primarul spune că va fi amenajată o trecere de pietoni, adusă la nivelul trotuarului, între Parcul Crângași și Parcul Codreanu. Spațiile verzi vor avea și zone de relaxare pentru bucureșteni.

Mai precis, se va face un pocket park în spațiul verde existent, de la ieșirea din Parcul Crângași. Aici, bucureștenii vor avea la dispoziție locuri de relaxare și odihnă, cu hamace, șezlonguri, bănci, și se va completa vegetația actuală. Iar în Parcul Codreanu, primăria vrea să facă o piațetă, care va fi încojurată de verde. De asemenea, în partea de sus a parcului va fi o fântână arteziană.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies