Un accident s-a produs cu puțin timp în urmă pe Strada Garoafei din Sectorul 5 al Capitalei. Două mașini au fost implicate în coliziune, una dintre ele fiind parcată la momentul impactului. Echipajele de poliție de află deja la fața locului la acest moment.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17:40, la intersecția dintre Strada Garoafei și Strada Scoarței (arteră paralelă cu Strada teiuș), fiind raportat de un membru al comunității „Info Trafic București și Ilfov”. Din imaginile publicate pe rețelele de socializare, pare că unul dintre vehicule a intrat cu putere într-o altă mașină ce era parcată la momentul accidentului.
În urma impactului puternic a fost gardul casei în dreptul căreia era parcată mașina lovită a fost și el deteriorat. La acest moment, la fața locului se află deja echipaje de pompieri și de poliție. Conform martorilor, traficul din zona respectivă a fost afectat:
De aia era o autospecială a politiei care bloca intrarea pe respectiva strada.
| Sursă video: B365.ro
La acest moment nu se știe cu exactitate ce a dus la producerea accidentului. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, oamenii legii urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care a ajut loc impactul de pe o strada din Sectorul 5.
Șoferii sunt sfătuiți să ocolească pe cât posibil respectiva stradă pentru a evita producerea de ambuteiaje în zonă.