FOTO & VIDEO ✨ Casa Poporului a devenit ecran pentru proiecții spectaculoase la iMapp. Au fost imagini cu Egiptul Antic, eclipsă, plus momente dedicate lui Enescu și Brâncuși

21 sept. 2025
1330 afișări
FOTO & VIDEO ✨ Casa Poporului a devenit ecran pentru proiecții spectaculoase la iMapp. Au fost imagini cu Egiptul Antic, eclipsă, plus momente dedicate lui Enescu și Brâncuși
FOTO & VIDEO ✨ Casa Poporului a devenit ecran pentru proiecții spectaculoase la iMapp. Au fost imagini cu Egiptul Antic, eclipsă, plus momente dedicate lui Enescu și Brâncuși | Sursa foto: surse B365.ro

În acest weekend, Capitala devine scena mai mult evenimente pline de culoare, fiind Zilele Bucureștiului. Unul dintre acestea este iMapp, a 10 – a ediție, din Piața Constituției, iar ieri a fost prima seară din această ediție când mai multe proiecții au acoperti Casa Poporului. Imaginile sunt spectaculoase, iar publicul a rămas impresionat de acestea.

Au fost mai multe proiecții, iar fiecare avea o tematică în spate. Astfel, participanții au putut viziona imagini cu statuete, eclipsă, mister al Egiptului Antic, plus la final a fost o horă altfel.

Mii de oameni au fost prezenți la spectaolul de lumini din Piața Constituției

De Zilele Bucureștiului, în acest weekend, sunt organizate mai multe evenimente. Este ceva în program pentru toate categoriile de vârstă, plus unele la care poate participa toată familia. Un eveniment ca acesta este iMapp, care se derulează în Piața Constituției. În acdrul acestuia, Casa Poporului devine o pânză imensă pentru proiecții spectaculoase.

Iar membrii familiei pot viziona imaginile în plină seară. Acest eveniment a început ieri. În Piața Constituției, a fost amplasată o scenă unde vor cânta mai mulți artiști și vor fi diferite scene artistice. De asemenea, este și zona de food&drinks de unde participanții pot lua diferite produse.

Ieri seară s-a pornit acest eveniment de proiecții. Înainte de show-ul de lumini, mai mulți artiști au întreținut atmosfera festivalului. Un ultim moment muzica a fost unul inedit între Dj HVMZA și maestrul Gheorghe Zmfir (la nai).

Spectacolul de lumini de la iMapp cu proiecții pe Casa Poporului

După momentele muzicale de pe scenă, era programat spectacolul de lumini, cu proiecții direct pe Casa Poporului. Deși trebuia să fie început la 21:30, acesta a întârziat câteva minute. Nu se știe exact. Între timp, Casa Poporului a fost umplută cu mai multe imagini colorate, au apărut și denumirea de la Primăria Capitalei.

Ulterior, proiecțiile au început, iar oamenii s-au oprit din drumul lor prin Piața Constituției pentru a fi atenți la show-ul de proiecții de pe Casa Poporului. Fiecare proiecție a avut o introducere, unde se spunea și tematica imaginilor respective.

Participanții au vizionat spectacol de lumini privind grecii, Egiptul Antic, eclipsă, dar au fost și două momente dedicate compozitorului George Enescu și sculptorului Constantin Brâncuși. Acestea au fost realizate de Carmen Lidia Vidu și Mindscape Studio.

Momentul pentru George Enescu a inclus video mapping pe un fragment din Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu, interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, care marchează încheierea Festivalului Internațional George Enescu 2025.

Iar prin momentul pentru Constantin Brâncuși s-a anunțat deschiderea expoziției „Brâncuși – The Birth of Modern Sculpture”, ce poate fi vizitată până în ianuarie 2026 la H’art Museum Amsterdam, în colaborare cu Centre Pompidou, custodele celei mai mari și reprezentative colecții Constantin Brâncuși.

Mai jos regăsiți imagini și videoclipuri cu câteva dintre proiecțiile de la iMapp București.

| Sursa foto: surse B365.ro
| Sursa foto: surse B365.ro

| Sursa video: surse B365.ro

| Sursa foto: surse B365.ro

| Sursa video: surse B365.ro

| Sursa video: surse B365.ro

| Sursa foto: surse B365.ro

| Sursa video: surse B365.ro

| Sursa video: surse B365.ro

| Sursa foto: surse B365.ro

| Sursa video: surse B365.ro

| Sursa foto: surse B365.ro

Show-ul continuă și astăzi

Evenimentul iMapp 2025 mai are o zi de program. În această seară se anunță activități la care pot participa doritorii. Programul zilei de astăzi este următoarea:

  • 12:00 – 23:00 – Food Truck Festival
  • 12:00 – Deschiderea evenimentului
  • 12:00 – 15:30 – Larisa
  • 15:30 – 19:00 – Lemon
  • 18:15 – 18:30 – Lansare în premieră mondială: Koenigsegg Jesko Cobyx
  • 19:00 – Gumball 3000 DJ Sets
  • 19:30 – 22:30 – Parada maşinilor Gumball 3000
  • 20:00 – 3D Video Mapping
  • 20:30 – 20:50 – Adekunle Gold
  • 20:50 – 21:00 – Gumball 3000 DJ Sets
  • 21:00 – 21:30 – EVE
  • 21:30 – 22:30 – Afrojack
  • 22:30 – 22:50 – Afrojack B2B Vikkstar

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies