Un accident grav a avut loc aseară în București, pe Șoseaua Colentina, între două mașini în care se aflau șapte persoane. Unul dintre autoturisme a ricoșat într-un stâlp, unde s-a înfipt. Salvatorii au avut parte de o intervenție complicată, deoarece toți cei implicați în accident au fost încarcerați. Deși a fost un impact foarte puternic, nu au fost înregistrate victime, însă cinci persoane, printre care și o tânără însărcinată, au ajuns la spital.
Șapte persoane au rămas încarcerate în două autoturisme care s-au ciocnit aseară în București. Un BMW și o Skoda s-au lovit violent în intersecția dintre Șoseaua Colentina și strada Maior Băcilă, una dintre mașini ricoșând apoi într-un stâlp. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de salvatori, care au fost alertate de apelurile locuitorilor din zonă, potrivit Observator.
Potrivit martorilor, autoturismul marca BWM ar fi venit cu viteză de pe Șoseaua Colentina la momentul producerii accidentului. În urma impactului, după ce au fost eliberate toate cele șapte persoane încarcerate din autoturisme, cinci dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale amănunțite, fiind duse la spital. Printre acestea se numără și o femeie în vârstă de 27 de ani.
În acest moment polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cum s-a desfășurat întregul accident, dar și cine este vinovat pentru producerea acestui impact puternic, care, din fericire, nu a înregistrat persoane decedate.