Viața în București politico-administrativpare o dinamică foarte interesantă : acum e Bătălia de la Unirii, când internetul și televiziunile vuiesc, dispare orice altceva în afara subiectului cu Nicușor Dan vs Daniel Băluță, faza pe buldozere, în chestiunea planșeului.
O zi și jumătate mai târziu, chestiunea dispare complet, deși planșeul este tot acolo, în starea lui de degradare, dar nicio vorbă nu se mai aude dinspre nicio tabără. Nici de la „team Băluță” nu mai auzim „planșeul de la Unirii se poate prăbuși oricând, centrul Bucureștiului e în pericol, un dezastru se poate întâmpla oricând”, liniște și în „Team Nicușor”.
Bine, este posibil ca primarul general să savureze pe îndelete victoria de la Unirii/ Căci, la urma urmelor, el s-a dus luni pe înnoptat cu buldozere și, după două ceasuri de tensiune și suspans, Băluță și-a retras („șocat„) echipele de șantierul abia deschis, care astfel a fost, practic, închis.
Rămâne, totuși, certitudinea că planșeul de la Unirii chiar este o problemă reală și foarte serioasă de infrastructură din București și că aici o să înceapă, la un moment dat lucrările, de consolidare și reabilitare.
Și mai rămâne câmpul de luptă, care încă poartă urmele a ceea ce istoricii internetului au numit deja „Bătălia de la Unirii – primul Război între Sectoare”
Dacă ați trecut pe la Piața Unirii post-conflict, probabil că ați observat dispariția „infamelor garduri” și astuparea gropii pe care muncitorii apucaseră să o facă.
Dacă ați trecut în fugă, cum se întâmplă de exemplu când străbați zona cu mașina, poate v-au scpăat câteva detalii. Războiul de 11 ore a răpus următoarele:
În toiul bătăliei, n-au rezistat, Au căzut victime ale confruntării. E neclar care dintre tabere le-a nimicit.


Acesta, probabil, chiar n-a avut nicio șansă.

Și gazonul din parc a fost, efectiv, victimă sigură în Bătălia de la Unirii. Iar asta încă de dinainte de începerea ostilităților, deoarece șantierul a început cu săparea unei gropi în parc.

În martie 2022, Consiliul General al Municipiului București a decis, în baza unui parteneriat, ca Primăria Sectorului 4 să efectueze lucrările necesare de consolidare și modernizare a Pasajului Unirii și a Podului Planșeu Unirii. Zona este în raza geografică a Sectorului 4, dar în administrarea Primăriei Generale.
Pentru demararea acestor lucrări, declarate urgente în urma unei expertize efectuate de către Administrația Străzilor, a fost necesară adoptarea unui parteneriat de către CGMB, întrucât Pasajul și Podul planșeu Unirii, zonele conexe și adiacente nu sunt în administrarea Consiliului Local al Sectorului 4.
Proiectul a fost adoptat atunci de către Consiliul General.
Timpul a trecut, iar în această toamnă a intervenit disputa Nicușor Dan vs Daniel Băluță: este sau nu este o urgență Planșeul de la Unirii? Daniel Băluță zice că da, Nicușor Dan zice că nu prea, miza devine inclusiv regimul în care e emisă autorizație de construcție.